Marți, 15 August 2017 03:02

Plantația de Goji. Cum cresc pomușoarele originare din Himalaya pe meleagurile noastre

plantatia de goji in moldova

Înființarea unei plantații de goji este destul de rentabilă datorită valorii deosebite a fructelor, a frunzelor și nu în ultimul rând, a butașilor. Aceasta a fost și ideea fermierului Constantin Munteanu din Chișinău, care a decis să planteze pe o suprafață de 0, 7 hectare, aceste pomușoare cu o valoarea energetică deosebită și cu multiple beneficii pentru sănătate.

Ideea i-a venit lui Constantin în timp ce se afla în Grecia. Fiind stabilit acolo de mai mulți ani, tânărul antreprenor a avut oportunitatea de a studia procesul de cultivare al acestor pomușoare, ca apoi revenind în țară, să încerce o afacere inedită pentru Republica Moldova.

Cu trei în urmă, Constantin a procurat 800 de puieți de goji din Bulgaria și i-a sădit pe o plantație în apropierea satului Bacioi. Astfel, a pornit afacerea de familie a companiei C.A.N. Munteanu SRL, care pe parcursul a trei ani a progresat și s-a dezvoltat, devenind membră a Asociației Obștești „Pomușoarele Moldovei”, iar produsele au ajuns pe rafturile celor mai mari rețele de supermarket-uri din Chișinău. Fructele sunt comercializate doar în stare proaspătă.

Pomușoarele Goji se caracterizează printr-o roadă multianuală, care începe din lina iulie și durează până la primele înghețuri. De aceea, fermierul nu a putut încă evalua roada din acest an, însă în mod normal, după anul 3 de cultură, arbustul de Goji poate produce peste 3-4 kg de fructe proaspete.

Deoarece provin din regiuni cu condiții climaterice dificile, fructele goji nu sunt pretențioase la mediu, la sol, pot crește productiv fără vreun sistem de irigare și fără a fi tratate sau stropite cu substanțe chimice și fertilizanți. Roada din anul acesta nu a fost supusă nici unui proces de tratare, fructele nu au fost stropite cu nimic, nici macar cu tradiționala zeamă bordoleză.

Deși tufele sunt încă destul de mici și au nevoie de suport, Constantin Munteanu ne-a povestit că arbuștii de goji pot ajunge până la 2-2,5 metri în înălțime, fiind și foarte longevivi. Au existat arbuști care au ajuns la vârsta de 150 de ani.

În prezent, fructele sunt comercializate doar în stare proaspătă, ajungând în supermarketurile din Chișinău la un preț de 250-260 de lei.

Deși încă nu și-a scos investițiile inițiale, Constantin Munteanu crede în perspectiva acestei afaceri și consideră că în anii ce urmează plantația se va extinde, iar volumul de producție va crește considerabil. Cu atât mai mult că pomușoarele goji pot fi utilizate nu doar în stare naturală, ele pot fi uscate, procesate și folosite pe larg în industria alimentară și farmaceutică, iar din frunzele de goji se face ceai, care este de asemenea foarte benefic pentru sănătate.

Sursă: madein.md