Întemeiată la începutul secolului XX de etnici ucraineni, ce au migrat din Ucraina de Vest și au cumpărat pământ de la un boier local, comuna Bălțata din raionul Criuleni numără circa 2000 de locuitori.
Cu o populație în creștere și o școală mare de întreținut, primăria a decis în anul 2011 să aplice pentru fondurile europene ale Proiectului Energie și Biomasă, instalând o centrală termică de 220 kW, care funcționează pe pelete. Noua centrala termică încălzește școala cu o suprafață de peste 2000 de metri pătrați, în care învață peste 160 de copii. Până atunci, școala se încălzea pe gaze naturale, însă datorită costurilor înalte, doar o parte din încăperi erau încălzite.
Comunitatea a beneficiat de investiţii de peste 80.000 EUR, din fonduri europene
„Nu aveam suficienți bani pentru a încălzi sala de sport, coridoarele, alte încăperi ale școlii și copiii ieșeau în frig. De fapt, nici în clase nu aveam temperatura cea mai confortabilă. Acum, este încălzită întreaga școală și temperatura este mult mai potrivită pentru copii, iar cheltuielile sunt mai mici. În plus, avem siguranța că nu vor fi întrerupte livrările de combustibil, pentru că acesta e produs chiar la noi în sat”, spune directoarea școlii, Galina Todoriuc.
Proiectul Energie și Biomasă a alocat, din fonduri europene, 82 de mii de Euro pentru instalarea sistemului de încălzire pe biomasă, iar comunitatea a contribuit cu puțin peste jumătate de milion de lei. Acum, costurile pentru un sezon de încălzire ajung la cca 120 de mii de lei, cu 40% mai puțin față de încălzirea cu gaz.
„Ne propunem să trecem la încălzirea pe biomasă şi alte instituţii publice: primăria, grădiniţa, casa de cultură. E important să investim în proiecte de dezvoltare sustenabilă a comunităţii pentru a asigura un viitor sigur şi curat generaţiilor următoare”, susţine Olga Coronciuc, primara satului Bălţata.
Deşeurile pot deveni sursă de energie şi de venit
Costurile de încălzire sunt și mai mici atunci când biocombustibilul este procurat de la o distanță mică. Este tocmai situația comunei Bălțata, unde Pavel Cersac și-a lansat o afacere acum cinci ani, producând pelete din rumeguș de lemn, paie și coji de floarea soarelui. Ulterior, acesta și-a diversificat afacerea și, cu același utilaj, produce și nutrețuri combinate pentru iepuri.
„Ideea unei afaceri de producere a peletelor mi-a venit la o expoziție internațională, unde am văzut cum biomasa se transformă în biocombustibil. În sat avem câteva întreprinderi de prelucrare a lemnului, câteva cooperative agricole, care generează multe reziduuri lemnoase și m-am gândit că în loc să le considerăm deșeuri, acestea pot deveni o sursă de venit”, spune Pavel Cersac. Antreprenorul vinde școlii din sat circa 40 de tone de pelete pe sezon și, convingându-se de eficiența biocombustibilului, mai multe familii din localitate au trecut la încălzire pe biomasă. Pentru a face față cererii, antreprenorul planifică să sădească plante energetice, care îi vor asigura materie primă de calitate.
„Energia regenerabilă nu înseamnă doar securitate energetică și prezervarea climei. Aceasta înseamnă modernizare în rând cu alte țări ale Uniunii Europene, eficientă energetic și din punct de vedere al resurselor, echitabilă social și cu emisii de carbon reduse”, a declarat managerul Proiectului Energie și Biomasă, Victor Cotruță.
Cifre şi fapte despre Proiectul Energie şi Biomasă: Proiectul Energie şi Biomasă, primul de anvergură în sectorul energiei verzi, lansat în 2011, şi-a propus un mandat ambiţios: de a contribui la producerea sigură, competitivă și durabilă a energiei din biomasă, cea mai viabilă şi accesibilă sursă de energie regenerabilă în Republica Moldova. În cei 6 ani de activitate a realizat o schimbare vizibilă în sectorul energetic naţional:
Energia verde în sectorul public:
· 271 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare au sisteme moderne de încălzire pe biomasă
· 57 de seturi de colectoare solare urmează a fi instalate în grădiniţele şi centrele de sănătate beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă
· Peste 190.000 persoane beneficiază de energie sigură, produsă în R. Moldova.
· 400 noi locuri de muncă create
Energia verde în gospodăriile casnice:
· 1000 de familii îşi încălzesc casele cu energie verde datorită Programului de subvenţionare demarat de Proiectul Energie şi Biomasă
· Subvenţii de până la 1.300 de Euro oferite din fonduri europene pentru fiecare beneficiar
Lansarea pieţei energiei din biomasă:
· 30 de companii asamblează sau produc local cazane pe biomasă
· 35 de afaceri de producere a biocombustibilului au fost lansate prin mecanisme atractive de leasing cu un buget total de 1 milion de Euro (0%TVA, profit, comision)
· Alte 70 de afaceri de producere a peletelor şi brichetelor au fost lansate desinestătător
· Primul laborator de testare a biocombustibilului la parametrii fizici şi chimici a fost lansat
Energia verde în şcoli:
· 21.000 de elevi au studiat cursul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică
· 400 de copii au participat la Şcolile de Vară ENERGEL
Proiectul „Energie şi Biomasă” este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Bugetul pentru etapa a doua a proiectului (2015-2017) este de de 9,41 milioane Euro, acordaţi de Uniunea Europeană.