Duminică, 20 Iulie 2014 09:32

Reparația tehnicii agricole, plus o cafea

Efim Curchi a călătorit multe drumuri dintre Oceanul Pacific și cel Atlantic. Inițial, în calitate de camionagiu, opt ani în regiunea Nijnevartovsk, iar ulterior, revenind în anul 1995 în Moldova, transporta pasageri cu vehiculul propriu. A luat în calcul multe lucruri dintre cele pe care le-a văzut și le-a folosit pentru afacerea lui actuală.

 PNGÎntorcându-se acasă din nordul rusesc, Efim s-a însurat și a deschis o întreprindere individuală – un magazin alimentar-bar în satul lui de baștină, Suhuluceni, raionul Telenești (la 20 km distanță de Orhei), devenind, astfel, unul dintre primii oameni de afaceri din regiune. În anul 2002, primind pașaportul românesc, a cumpărat un minibus, a schimbat statutul de întreprindere individuală în societate cu răspundere limitată și a obținut o licență pentru transportul de pasageri (național și internațional). A început să călătorească și în țările Europei de Veste, și în cele membre CSI: de la Vladivostok la Lisabona. Avea de lucru destul, de aceea, în anul 2007 a închis magazinul-bar.


- Încă de la primele tururi prin Polonia, am văzut cât de activ sunt înnoite drumurile acolo și cum pe lângă ele se și dezvoltă imediat infrastructura, - spune omul de afaceri. – M-am gândit la faptul că ar trebui și eu să procur un teren în apropiere de o autostradă. Și am cumpărat 50 de acri de pământ la doi kilometri distanță de Orhei, în direcția Bălți, lângă satul Mitoc. Pe atunci, cunoscuții îmi ziceau că sunt nebun. Dar, am construit și o casă pentru familia mea, în apropiere, iar pe acel teren am deschis un mic service pentru automobile. Am și adus din Spania utilaje pentru vulcanizare. Însă, dintr-o dată, toate planurile mele s-au schimbat.


Într-o zi de duminică, atunci când eram în așteptarea clienților, a venit un bătrânel din satul Negureni și a întrebat dacă ne ocupăm de roțile pentru tractoare, căci avea două roți care necesitau să fie reparate. Am răspuns afirmativ. Dar, atunci când el a venit cu un tractor, ale cărui două roți aveau un diametru de câte doi metri, am rămați amuțiți de uimire. Dar ne era rușine să renunțăm. Și le-am făcut. Bătrânelul s-a bucurat mult și ne-a spus că noi l-am ajutat să economisească timp și combustibil, dat fiind faptul că el se pornise în Chișinău, deoarece un astfel de service nu există nicăieri pe autostradă. Iar eu m-am gândit că este o foarte bună idee pentru afacere.


Curki1Și, la scurt timp de la acea întâlnire, în luna septembrie a anului 2012, am dat de anunțul din ziar care spunea despre recrutările în proiectul „Hilfswerk Austria în Moldova". Am fost să aflu mai multe detalii. Una dintre condițiile de participare la proiect era vârsta – de la 18 la 45 de ani. Eu, însă, împlinisem 45 cu două zile înainte, dar tot am fost inclus în programul de granturi (a câte 15 mii euro pe participant). Planul meu de afacere presupunea construcția, dezvoltarea și dotarea cu echipamente a unui atelier pentru reparația roților tehnicii agricole mari, inclusiv a combinelor. Utilajele achiziționate datorită „Hilfswerk" îmi permit să repar oricare tip de roți, inclusiv și cele pentru avioane.


Actualmente, avem încheiate 22 de contracte pentru întreținerea mașinilor agricole, dar avem și comenzi curente. Cu excepția mea, în atelier mai lucrează trei meșteri. Service-ul este deschis șapte zile pe săptămână, iar oamenii se odihnesc în baza unui grafic. Deoarece acum este în plină desfășurare sezonul de recoltare, noi lucrăm atât cât le este necesar clienților. Zilele trecute am reparat roata unei combine până la miezul nopții, căci ea stătea în mijlocul unui lan de grâu, iar recolta nu poate să aștepte.


Cu ajutorul unui alt proiect – PARE 1+1 (pentru a primi grantul este nevoie de implicarea banilor lucrătorilor migranți – soacra, care lucrează în Italia), planificăm să extindem gama de servicii. Deja a început construcția unui hangar destinat utilajelor agricole de dimensiuni mari și vehiculelor mari (în luna septembrie trebuie să începem exploatare). Cu resursele primite din grant, planificăm să procurăm sisteme de aliniament pentru o astfel de tehnică, „Karcher" pentru spălare sub presiune, deoarece mașinile și tractoarele trebuie spălate înainte de reparație.


Dacă voi primi aprobare pentru construcție, mi-aș dori să creez un „buzunar" pentru camionagii, ca și în Europa. Este vorba despre o parcare pentru mașini și un motel cu cinci camere, pentru cei care au puțin timp. Acolo este și o toaletă curată și confortabilă, un duș și o spălătorie. Persoanele care petrec mult timp în drum au nevoie de un loc unde să poată avea grijă de sine, să bea o cafea. Eu însumi apelam la astfel de servicii în diferite țări. În timp ce eram în duș, hainele mele erau spălate și eu le scoteam deja uscate din mașina de spălat. În decursul reparației roților, șoferul mașinii poate cheltui cu folos pentru sine timpul de așteptare. Este necesar și un mic camping pentru turiști, cu toalete pentru persoanele cu handicap. Toate aceste lucruri pot fi găsite în țările membre UE, iar în Moldova, până când, nu sunt. Printre planuri mai este și dotarea unei mici piețe fermiere, deținute de administrația locală, care este localizată în apropiere de întreprinderea mea (în cazul în care primăria va accepta să o dea în chirie) – practic pe autostradă. Ea poate fi făcută atrăgătoare, pe model european, pentru ca fermierii locali să-și poată vinde produsele trecătorilor.


Curki2Pentru oamenii de afaceri începători, cea mai persistentă întrebare constă în finanțare. Consider că e mai bine să te abții de la creditele luate de la băncile comerciale. Mai bine să dureze mai mult dezvoltarea întreprinderii, decât să ai de a face cu băncile, deoarece cunosc numeroase exemple de experiență negativă. În cazul meu, toate investițiile au fot făcute din resurse proprii, granturi (încă nu am primit bani din cel de-al doilea proiect) și din ajutorul rudelor și a cunoscuților.

Contribuția proiectului „Hilfswerk Austria în Moldova" la afacerea mea poate fi comparată cu schimbare unui acumulator vechi al unui automobil pe unul nou. Ba mai mult, a fost instalat nu unul, ci zece – atât de puternic a fost impulsul pentru dezvoltare. Și grantul de la PARE 1+1 (200 mii lei) reprezintă un ajutor important.
Fiica mea mai mare studiază la colegiul financiar-bancar, iar după finisarea lui se va ocupa de contabilitatea întreprinderii de familie. Atunci când ambele fiice se vor mărita și familia se va lărgi, nu este exclus faptul că vom crea încă vreo afacere, pentru ca să nu plece copiii, căci și în Moldova poți câștiga.


Celor care vor să-și deschidă o afacere proprie, le-aș sfătui, în primul rând, să studieze unde este cerere. Cu regret, oamenii de la noi încearcă să copieze succesul cuiva, fapt care conduce la suprasaturarea pieței cu anumite produse (de obicei, cu produse agricole). Mie, de exemplu, nu mi-e frică de apariția unor servicii analoage prin preajmă, dat fiind faptul că, în doi ani de activitate asiduă, întreprinderea mea a câștigat o reputație bună. Fiecare client de-al nostru primește un pahar de cafea naturală – nu e prea scump și bucură persoana. Am luat acest exemplu din Austria.


Și trebuie studiate cu migală legile, căci, la noi în țară, ele se schimbă prea repede. Prin exemplul său, oamenii de afaceri din Europa ne învață să lucrăm alături de angajații noștri, pentru a controla personal calitatea lucrului efectuat. Și eu lucrez la egal cu muncitorii mei, în pofida faptului că sunt proprietar și director.

Articol pregătit de MyBusiness.md