In fiecare zi, noi – voluntar sau involuntar – dăm peste situaţii, ce solicită de la noi adoptarea unor anumite decizii, care determină acţiunile noastre ulterioare.
Posedînd libertatea voinţei, omul îşi alege o anumită linie de comportament, oprindu-se asupra aceleia, care cel mai mult îi convine.
Bineînţeles, există circumstanţe, cînd legile naturii nu ne lasă prea multe oportunităţi de a alege: aşa este, de exemplu, necesitatea de a se hrăni, de a urmări temperatura corpului, de a dormi, etc. De altfel, chiar şi la acest nivel omul poate face o anumită alegere, dacă va fi capabil să suporte consecinţele ei.
Acelaşi lucru se întîmplă permanent în viaţa noastră colectivă, cînd suntem nevoiţi să alegem una dintre oportunităţile oferite, fie vorba de treburile familiale, problemele politice şi statale, strategia corporativă sau gestiunea în general.
În dicţionarul Larousse se spune: „omul este pus în faţa necesităţii de a adopta oarecare decizii... Decizia este legată de ideea unei acţiuni voluntare, care poate sau nu poate fi efectuată după o meditare individuală sau colectivă...” „…Décider c’est arrêter, déterminer ce qu’ on doit…”, adică „efectuarea unei alegeri înseamnă a te opri pe o minută, a determina felul, în care să procedezi mai departe...”. O definiţie similară o dă şi Ofstad: „...adoptarea unei decizii înseamnă adoptarea unui raţionament, ce priveşte comportarea de mai departe într-o anumită situaţie, bazîndu-se pe calcularea prealabilă a cîtorva variante de comportament posibile...”.
Ray Killian scrie: „Decizia, în forma cea mai simplă a ei, este alegerea uneia dintre cîteva oportunităţi”.
Încă în 1912, în perioada formării managementului ştiinţific, Frederic Taylor arăta, că scopul managementului constă în „...asigurarea prosperării maxime a unui antreprenor, împreună cu asigurarea prosperării maxime a angajaţilor lui...”.
În lucrarea sa „Principiul managementului ştiinţific”, Taylor prezinta: „...Noi vedem, cum dispar pădurile noastre, se micşorează resursele acvatice, cum marea înaintează pe uscat, cum seacă rezervele noastre de cărbune şi minereu. Însă cu mult mai puţin evidente, sesizabile şi cu mult mai complicate pentru evaluare sunt pierderile enorme de energie umană, care zilnic dispare în gol din cauza incompetenţei noastre, din cauza gestiunii nepricepute şi neeficiente – ceea, ce domnul Roosevelt numeşte „bicisnicie naţională”...”.
Altădată, scopul unei organizaţii consta exclusiv în calculul ştiinţific al ceea, ce pot da antreprenorului lucrătorii săi, fără a lua în considerare potenţialul creativ al membrilor acestei organizaţii, precum şi aspectele sociale şi psihologice. Din această cauză, nu este de mirare, că, prin aşa o abordare, toate deciziile se adoptau sus şi doar apoi se transmiteau amănunţit la nivelele inferioare – la lucrători, despre ce fel de lucru să efectueze, care scule să utilizeze, etc.
Astfel, anume metoda autoritară de adoptare a deciziilor, sau concepţia unei gestiuni „monarhice” a business-ului era populară în acei ani. Există o legendă, conform căreia Henry Ford I, la cuvintele secretarului său: „Sir, eu gîndesc că...” a reacţionat imediat prin fraza „Dvs. nu sunteţi aici ca să gîndiţi, ci ca să faceţi ceea, ce vi se spune”.
„... Iniţiativa personală, capacităţile individuale şi inventivitatea sunt necesare, dar ele trebuie să se sprijine pe experienţa colectivă şi să se îmbogăţească din contul înţelepciunii unui grup de oameni. Numai în acest caz ele vor fi capabile de ceva remarcabil...”.
Caracteristicile adoptării colective a deciziilor
Care nu ar fi scopurile şi proporţiile unei adoptări colective a deciziilor, acei, care o studiază, sau care au apelat la ea, dau cîteva recomandări destul de concrete, care merită a fi mentionate:
- Un scop clar determinat.
- Strîngerea informaţiei şi precizarea faptelor, ce se află în relaţie cu problema definită.
- Unitatea opiniilor, ce privesc politica companiei sau instituţiei.
- Discutarea completă şi sinceră a întrebării pînă la adoptarea unei decizii finale.
- Coordonarea deciziei.
- Evaluarea ei.
- Un rol important îl are şi necesitatea într-un coordonator (preşedinte) calificat, cu o sferă anumită a obligaţiilor.
În Moldova, foarte puţine companii folosesc metoda adoptării colective a deciziilor sau consultarea, necătînd la faptul, că în toată lumea se recurge anume la adoptarea colectivă a deciziilor. Chiar dacă în compania Dvs. lucrează doar 2 persoane, rezervaţi 2 ore pe săptămînă pentru consultarea comună în domeniul lucrului eficient şi veţi vedea, că în cîteva luni aceasta îşi va aduce roadele sale bune.
Doar vreţi să vă îmbogăţiţi şi să adăugaţi la părerea Dvs. opiniile colaboratorilor Dvs. preţioşi, care văd procesul de muncă dintr-o altă parte?
