Războiul din Ucraina a scos la iveală multe dintre realitățile din regiune, care până acum erau fie fardate, fie bine ascunse sub perdeaua înșelătoare a păcii si democrației.
Rusia a scos oglinda și le-a pus-o tuturor în față. E utilă Rusia, pentru că vedem acum și cine e în sala de clasă și cu cine stăm în bancă.
Sunt vizibile acum trădările și complicitățile țărilor central europene, dezinteresul Bulgariei, duplicitatea Serbiei și incoerența Republicii Moldova, dar și curajul țărilor baltice, al Slovaciei, precum și seriozitatea și forța Poloniei, noul lider al Europei de Est.
Și dacă a tresărit cineva când am spus incoerența Republicii Moldova, să ne amintim câteva lucruri notorii.
Moldova este încă membră a Comunicații Statelor Independente, organizație condusă de Rusia, la ale cărei lucrări chipurile Moldova nu mai participă, dar nici nu se retrage. Statutul de țară candidată la UE l-a dobândit pentru meritul de a fi vecină cu Ucraina, care a fost luată la bătaie de Rusia.
Gazul românesc este luat de Moldova și trimis în Transnistria, iar pe 9 mai 2022, ziua Victoriei, Vladimir Putin a sunat-o pe proeuropeana Maia Sandu ca să o felicite. Greu de crezut că liderul de la Kremlin își felicită dușmanii, mai degrabă președinta Republicii Moldova nu are de fapt dușmani spre Est, ceea ce desigur nu e un lucru rău.
Cam acestea sunt datele de la care pornim. Fapte nu vorbe. Vorbele le știm foarte bine, „parcurs european“, „integrare europeană”, cuvintele dinamice ale unui stat nemișcat.
Ceea ce nu spun liderii moldoveni este că ei nu doresc să schimbe nimic, ci să fie primiți așa cum sunt acum, cu două regiuni administrativ teritoriale separatiste pro ruse și care funcționează cât se poate de legal, protejate de Constituția Republicii Moldova, precum și de legile organice ale statului moldovean.
Argumentele le găsim ușor în capitolul XVIII din Constituția Republicii Moldova referitor la administrația publică.
Articolul 110, aliniat 2 al Constituției, prevede existența formelor de autonomie ale localităților din malul stâng ala Nistrului în conformitate cu statutul adoptat prin lege organică.
Iar aceasta lege chiar a fost adoptată, fiind vorba de Legea 173/2005 privind statutul juridic special al localităților din stânga Nistrului, publicată in Monitorul Oficial Nr. 478/2005 al Republicii Moldova, care consacră în articolul 3 faptul că „se constituie unitatea teritorială cu statut juridic special Transnistria”.
Articolul 4 al legii arată că organul reprezentativ al Transnistriei este Consiliul Suprem, acesta fiind organul suprem al puterii legislative a Transnistriei cu drept de a adopta legi de importanță locală şi alte acte normative în limita competenței sale.
Tot potrivit legii statului moldovean, Transnistria are și propriile judecătorii, propriile organe de procuratură, direcții ale Serviciului de Informații şi Securitate şi ale Afacerilor Interne ale Transnistriei, fiind prevăzut formal faptul că acestea sunt părți componente ale sistemului unic de instanțe judecătorești ale Republicii Moldova.
La vremea respectivă, adoptarea legii a fost prezentată ca o soluție împotriva federalizării Moldovei, însă pare că, de fapt, legalizează separatismul nistrean.
Legea referitoare la aceste chestiuni nu poate fi modificată decât cu votul a trei cincimi din numărul deputaților Parlamentului Republicii Moldova. În aplicarea acestei legii s-a emis și o Hotărâre de Guvern, 814/2005.
Nici măcar granița administrativă dintre Republica Moldova și Transnistria nu se află pe talveg-ul fluviului Nistru, așa cum s-ar crede, ci este exclusiv pe malul drept al acestuia.
Practic pe o distanță de aproximativ 180 km (măsurați în în linie dreaptă) din totalul de 200 km cât Nistrul este curs de apă interioară, între localitățile Vertiujeni, raionul Florești, și Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, este organizată o zona de securitate, în cadrul căreia malul drept al fluviului este în întregime sub jurisdicție transnistreană.
Și ca dovadă ca nu există nici o intenție de a schimba ceva, inclusiv domnul Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, lansează ideea intrării in U.E. cu Transnistria cu tot, așa cum este ea acum și compară situația cu cea a Ciprului.
Știm foarte bine însă, că la momentul aderării Ciprului, nu a văzut nimeni ciprioți turci călare pe tancuri și amenințând Uniunea Europeana sau Grecia, așa cum procedează acum transnistrenii.
În continuare, și articolul 111 al Constituției Republicii Moldova consacră și regiunea Găgăuzia ca „regiune autonomă cu statut special care constituie o formă de autodeterminare a găgăuzilor.”
Bogățiile solului si subsolului, deși „aparțin statului moldovean, constituie în același timp și baza economică a Găgăuziei”, consacrându-se astfel și principiul subsidiarității în materia relațiilor economice dintre cele două entități.
O prevedere similară există și in privința Transnistriei, inclusă însă nu în Constituție, ci în articolul 10 din Legea 173/2005 privind statutul juridic special al localităților din stânga Nistrului.
În realizarea autonomiei Găgăuziei a fost adoptată și Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994, care consacră atât existența a două limbi oficiale, dar mai ales dreptul la autodeterminare în situația în care Republica Moldova își schimbă statutul de stat independent.
Inclusiv în Legea 3/2016 privind organizarea procuraturii Republicii Moldova se specifică. la articolul 10, alineat 2, faptul că Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia are serviciul teritorial de procuratură, la fel stipulează și articolul 121 al Regulamentului Procuraturii, aprobat prin Ordinul 33/3/2022 emis de Procurorul General al Republicii Moldova.
Chiar și orașul Comrat, reședința administrativ teritorială a Găgăuziei, are o instanță cu rang de Curte de Apel, fiind vorba de o localitate cu o populație de aproximativ 20.000 de locuitori și o suprafață 16 kmp, adică un pic mai mare decât perimetrul Aeroportului Otopeni.
Prin comparație, în România, o Curte de Apel funcționează doar la nivelul unor metropole, din care menționam exemplificativ Cluj, Iași, Timișoara, Suceava, Constanța, Craiova și, bineînțeles, Bucureștiul.
Doar Curtea de Apel Alba se află într-un oraș cu 60.000 de locuitori, însă deservește 3 județe cu peste un milion de locuitori în total, (chiar localizarea sediului acestei instanțe se datorează unui accident legislativ notoriu în lumea juridică, la vremea adoptării legii în anul 2004).
Potrivit legii 514/1995 privind organizarea Judecătorească, Anexa Nr 3, în total în Republica Moldova nu sunt decât 4 curți de apel, (ei nu au tribunale deloc, ci doar judecătorii).
Trei dintre aceste curți sunt dedicate celor aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai țării, iar cea de-a patra deservește exclusiv zona autonomă.
Curtea de Apel a Găgăuziei, care arondează în total cei 130.000 de locuitori ai întregii regiuni autonome, nu este decât expresia distorsiunii juridice a sistemului legislativ care reglementează organizarea judecătorească a Republicii Moldova.
Moldova poate poza în victima grupărilor sau regiunilor separatiste doar în fața celor neavizați cu privire la legile acestui stat.
La cât caz a făcut Republica Moldova în tot acești ani față de suveranitatea și independența sa, si legislația ei națională trebuie luată ca atare, respectiv provenind de la un parlament legitim și democratic ales, recunoscut de toate țările europene, astfel că orice scuze sau nuanțări nu își au locul.
Estonia, Letonia și Lituania au plecat din același loc și de pe aceeași linie de start și sunt de 20 de ani în NATO și UE, dorința face diferența.
Referitor la neutralitate precum și interdicția accesului trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova, există prevederi în articolul 11 al Constituției, iar limba de stat ca fiind moldoveneasca este prevăzută în articolul 13.
O fi zis CCR-ul moldovean, în urmă cu câțiva ani că acolo se vorbește românește, dar nu se poate să nu remarcăm ezitările domnului Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, atunci când i se cere să nu recunoască existenta limbii moldovenești.
Păi dacă în constituție scrie că e limba moldovenească, apoi vorba ceea, monseur se scrie, monseur se citește.
Modificările constituționale sunt permise în condițiile și cu procedura prevăzută în articolele 141 – 143 din Constituia Moldovei, respectiv la inițiativa Guvernului sau a unei treimi din deputați și cu avizul a cel puțin 4 judecători constituțional din totalul de 6.
Apoi legea se adoptă cu votul a două treimi în Parlament, iar în cazul revizuirii statutului de neutralitate se supune și referendumului.
„Parcursul european” al Republicii Moldova nu face nici o referire la modificarea acestior articole constitutionale.
Cele 4 seturi de norme juridice referitoare la limbă, neutralitate, autonomia Transnistriei și cea a Găgăuziei fac parte dintr-un status quo constituțional, cu privire la care nimeni nu pomenește de vreo revizuire sau de vreun referendum.
Lipsa oricărei intenții de a modifica Constituția a fost afirmată foarte recent la cel mai înalt nivel de către factorii de decizie abilitați, citați de presa moldoveană.
Ce nesperată plăcintă juridică ar fi pentru toate mișcările separatiste din Europa o Moldovă integrată cu tot cu două enclave constituționale pro ruse.
În schimb, profitând de situația conflictuală existentă și de reacțiile emoționale internaționale, Republica Moldova se strecoară cu mult succes pe la diverse întruniri internaționale, a dobândit rapid statut de victimă și cere totul fără sa ofere nimic, așa cum a făcut dintotdeauna.
Toți analiștii militari și liderii politici intervievați au arătat că un atac asupra acestei țări este în prezent exclus, câtă vreme Ucraina rezistă cu succes, însă acest lucru nu este un impediment pentru Moldova să colecționeze îngrijorări diplomatice, pentru ceva care nici măcar nu s-a întâmplat și nici nu pare a fi pe cale să se întâmple.
Desigur e la fel de adevărat ca nu avem deloc interesul să vedem iar Rusia la Prut sau la gurile Dunării, însă dacă se pune problema sprijinirii Republicii Moldova, nu ar trebui scăpat totuși din vedere cărui tip de construcție constituțională i se oferă ajutorul.
Horatiu Ovidiu Baias
