Sâmbătă, 25 Iunie 2016 05:20

Produse moldovenești cu aromă și gust de zmeură

produse moldovenesti cu aroma si gust de zmeuraZmeura este un fruct sărac în calorii și bogat în fibre, ceea ce o face esențială în alimentația zilnică. Este foarte sățioasă și ajută la prelungirea procesului de digestie, fiind consumată atât în stare proaspătă, cât și sub formă de compoturi, sucuri, lichioruri, dulcețuri, înghețate și o mare varietate de produse de patiserie și cofetărie. În acest articol vom încerca să analizăm o parte din produsele autohtone fabricate pe bază de zmeură sau care au în componența lor aroma sau gustul acestor fructe, caracteristice începutului, mijlocului verii, dar și lunilor septembrie, octombrie, când rodesc soiurile remontate.

Domeniul prelucrării fructelor și legumelor

Gemurile, magiunurile și dulcețurile fabricate din zmeură sunt destul de răspândite în țara noastră. Pe lângă numeroasele rețete de casă, companiile producătoare oferă și ele un mare asortiment de producție de acest gen. În acest context am putea numi dulceața de zmeură fabricată de SA Orhei-Vit sub brandul Vita, gemul de zmeură de la compania SA Alfa Nistru sau cel de la Fabrica de Conserve din Călărași. Tot aici am putea remarca Compotul asorti (vişine, zmeură) de la SA Alfa Nistru sau zmeura rapid congelată de la aceiași companie. Același produs, zmeura congelată este comercializat și de întreprinderea moldo-iordaniană Kardel.



Dulciuri și cofetărie

Spre deosbire de căpșuni sau vișine, dulciurile care utilizează arome sau adaosuri cu gust de zmeură sunt mai puține pe piața autohtonă. Cel mai mare producător de profil din țară, SA Bucuria oferă consumatorilor produse pe bază de zmeură cum ar fi Dorința (jeleu plus sufleu) bomboanele Zmeurele, caramel Frutic Zmeură sau Gloria Frutella pe bază de zmeură.  SA “Franzeluța” oferă seria ”Fantezie de fructe” compusă din turte dulci de formă rotundă, cu aromă de vișină, zmeură și lămâie.  Din categoria înghețate am putea remarca înghețata Frigo de zmeură de la Incomlac, Stick Meg de la compania Amir. Tot aici am putea să adăugăm și Brânzica dulce glazurată cu marmeladă de zmeură de la Lapmol SRL.



Produse alcoolice

La acest capitol avem o varietate mai mică de produse fabricate în Moldova din care am putea evidenția Lichiorul de desert fabricat sub brandul Perfect (produs după o rețetă elaborată de specialiștii fabricii; are un gust ușor, plăcut și fin de vișină proaspătă) sau lichiorul Tornado fabricat de compania Maurt.

Zmeurata de casă. În satele moldovenești demult există tradiția pregătirii unui lichior de vișine care se face pe același principiu ca și vișinata. Este o licoare frumos colorată, parfumată și dulce, care este destul de simplu de preparat. De obicei vișinata se face din căpşuni, zahăr şi alcool (țuică). Se poate de adăugat și apă, dacă băutura e prea tare sau poate fi aromatiză cu diverse mirodenii, gen scorțișoară, ghimbir, cuișoare, etc.




Sursă: madein.md