Banii vor fi administraţi de Agenţia pentru Eficienţă Energetică prin intermediul Proiectului „Energie şi Biomasă”, finanţat de UE (14 milioane de euro) şi PNUD (560 mii de euro). Documentul de lansare a programului a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, şi reprezentantul permanent adjunct al PNUD în Moldova, Narine Sahakyan.
În conformitate cu prevederile acordului, în cadrul programului va fi achiziţionat doar echipament nou, de cea mai înaltă calitate. Echipamentul va fi procurat de la producători moldoveni şi din străinătate şi va fi acordat întreprinzătorilor în condiţii avantajoase pe o perioadă de 3 ani, cu 0% comision, 0% dobîndă şi 0% TVA. Durata perioadei de leasing este de 3 ani.
Rambursarea banilor va fi efectuată după schema următoare: 20% în timp de 5 zile după primirea utilajului, 20% la sfârşitul primului an şi câte 30% la sfârşitul anului doi şi trei. Costul echipamentului (plus cheltuielile de transport, asigurarea, etc.) nu trebuie să depăşească 750 de mii de lei.
Valeriu Lazăr a menţionat că prin intermediul proiectului „Energie şi Biomasă”, până în anul 2014, în Moldova urmează să fie instalate cazane care funcţionează în bază de combustibil din resurse regenerabile în instituţiile sociale (şcoli, grădiniţe de copii, spitale etc.) din 130 de localităţi. În acest context, Valeriu Lazăr a precizat că acele cazangerii care funcţionează în bază de biomasă sunt cu 50% mai convenabile, decât cele care funcţionează în bază de gaze naturale.
Ministrul Economiei a mai spus că, în timpul apropiat, va fi lansată cea de-a doua parte a programului, care prevede stimularea instalării cazanelor care funcţionează în bază de biomasă în casele particulare din ţară.
În imagine: Valeriu Lazăr şi Narine Sahakyan
Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md