Se poate spune că marea neclaritate care planează asupra valului de scumpiri afişate la pompă ţine de prea puţina transparenţă dată contextului în care se produc aceste scumpiri şi factorilor care determină majorarea preţurilor la carburanţi. Caragiale spunea “Trădare să fie, dar să ştim şi noi!”. Îl redactăm pe Caragiale şi spunem: “Scumpire să fie, dar să ştim şi noi!”
Da, ştia aproape toată lumea că preţurile carburanţilor vor creşte odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului pentru anul 2021, an care a venit cu politicile sale bugetar-fiscale, politici care, aşa cum s-a văzut încă la etapa elaborării şi dezbaterii lor, presupun creşterea accizelor la produsele petroliere. E de menţionat că accizul creşte deja de peste zece ani, timp în care ne-am fi putut obişnui cu efectele lui. Poate şi ne-am obişnuit. De împăcat, însă – mai greu.
Atunci când autorităţile sunt luate la întrebări privind insistenţa cu care guvernul creşte accizul, se ia drept argument utilizarea acestui instrument în majoritatea statelor lumii. Bugetul este alcătuit din bani, iar banii se adună inclusiv prin impunerea accizului la carburanţi. Accizul este o parte importantă în structura preţului la carburanţi şi el diferă de la o ţară la alta. În Republica Moldova accizul constituie 27 la sută din preţ, ceea ce înseamnă mult mai puţin decât în alte state europene. În Olanda, bunăoară, accizului îi revine peste 60 la sută din preţ. Experţii susţin că în mod tradiţional, accizul este mai mare în ţările mici.
În principiu, este normal să ne raportăm la lumea din afară şi să corelăm accizele noastre cu cele din comunitatea europeană, însă contextul în care trăim şi în care activăm ne obligă să vedem care este totuşi capacitatea noastră de plată şi prin ce se face ea diferită de capacitatea de plată a cetăţeanului comunitar.
Operatorii de pe piaţa carburanţilor susţin că impunerea accizului este absolut normală, doar că caracterul imprevizibil al cotelor îi ţine într-o stare de derută continuă. Ei şi-ar dori mai multă previzibilitate, aşa cum se procedează, bunăoară, în cazul accizelor pentru produsele de tutun.
Aşa cum spuneam, însă, accizele sunt doar unul din factorii care îi determină pe operatori să afişeze preţuri majorate.
De data aceasta, luarea în calcul a noului acciz s-a suprapus creşterii evidente a preţului la ţiţei pe plan mondial. Creşterea era de aşteptat şi putea fi prognozată odată ce am admis că economia lumii se va descătuşa ca urmare a derulării unui proces activ de vaccinare. Lumea va fi pusă iarăşi în mişcare. Transportul de pasageri va reveni la ritmuri apropiate celor de altă dată, ţările îşi vor deschide hotarele, turismul ne va permite să ne deplasăm. Şi toate astea nu înseamnă decât o cerere mai mare pentru carburanţi şi un preţ la ţiţei care va creşte în mod absolut justificat.
Destul de mulţi s-au grăbit însă să dea vina pe organul de reglementare – Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Da, este absolut corect să i se atribuie Agenţiei un rol bine definit în relaţia dintre operatorii de pe piaţa carburanţilor şi cei de la volan. Acest rol însă nu trebuie nici subestimat, nici hiperbolizat. El trebuie să decurgă strict din instrumentarul şi împuternicirile pe care le are ANRE, cea care activează (sau trebuie să o facă) strict în conformitate cu statutul oferit de legislaţie.
Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre cei care bat la uşa ANRE pentru a-i cere să intervină în lanţul de majorări, nu cunosc nici pe departe în ce mod ar putea să intervină aceasta şi că există o anumită metodologie de stabilire a preţurilor. Cu atât mai mult cu cât această metodologie a fost modificată de patru ori în aproximativ cinci ani. Până la 1 iunie 2016 a fost în vigoare metodologia în conformitate cu care operatorii puteau stabili preţul pornind de la o rentabilitate care să nu depăşească 10 la sută din preţul de realizare de facto (inclusiv în situaţiile în care se acordau reduceri). Începând cu 1 iunie 2016 s-a recurs la o altă metodologie: ANRE stabilea preţurile maxime cu amănuntul la fiecare două săptămâni. Urmare a acestei decizii, în perioada de timp 1 iunie 2016 – iulie 2018 ANRE a stabilit preţurile de 56 de ori. De 33 de ori preţurile au crescut, iar de 23 de ori acestea s-au redus.
În vara anului 2018, pe fundalul unor tendinţe insistente de creştere a preţurilor, la intervenţia Guvernului, preţurile au fost “îngheţate”. Era glacială pe piaţa produselor petroliere a durat aproximativ un an. Au reflectat sau nu preţurile afişate la panou costurile reale ale operatorilor, rămâne de văzut. În fond, nici atunci, nici mai târziu nu s-au auzit nemulţumiri. Cert e că o asemenea abordare are mai puţine elemente caracteristice economiei de piaţă şi poate fi înscrisă în şirul unor decizii populiste cu efecte politice uşor de prevăzut.
A patra intervenţie în abordările ANRE s-a produs în primăvara anului 2019, odată cu adoptarea unei noi metodologii. Aceasta le permite operatorilor să stabilească preţul cu o rentabilitate de 10 la sută de la preţul afişat pe panou. Ceea ce trebuie spus e că există o mare diferenţă între 10 la sută de la preţul de vânzare de facto şi 10 la sută de la preţul afişat pe panou.
Aşadar, în această ultimă perioadă de timp agenţia nu mai reglementează preţurile la produsele petroliere, ci doar rata rentabilităţii pentru companii, care nu poate depăşi 10 la sută.
Reprezentanţii ANRE spun că se iau în calcul doar veniturile şi cheltuielile ce ţin nemijlocit de comerţul cu carburanţi. De exemplu, nu se ia în calcul activitatea magazinului sau a cafenelei de pe lângă benzinărie sau reparaţia sediului companiei. Dacă o companie depăşeşte rata rentabilităţii, i se poate aplica amendă în mărime de 5 la sută din cifra de afaceri.
În urma verificărilor efectuate la unele companii care se ocupă de comerţul cu amănuntul, ANRE a depistat diferite încălcări, dar niciodată – depăşirea ratei rentabilităţii. În medie, rentabilitatea companiilor abia depăşeşte 5 la sută. Conducerea ANRE constată că, în ansamblu, nu are pretenţii serioase faţă de activitatea companiilor petroliere. Deşi, anul trecut ANRE a întocmit 39 de protocoale cu sancţiuni pentru raportarea datelor inexacte.
Exponenţii legislativului fac zilnic declaraţii în care subiectul principal este preţul carburanţilor. Vicespeakerul Alexandr Slusari consideră că ANRE este un avocat al importatorilor de produse petroliere, deoarece bugetul agenţiei depinde de veniturile de la companii – 0,3% din preţul de import al carburanţilor. „Pentru ANRE sunt convenabile preţurile mari la benzină, din aceasta creşte bugetul lor”.
Deputatul Alexandr Oleinic propune să se revină la reglementarea preţurilor, dar un pic altfel – companiile petroliere să stabilească preţurile conform unei metodologii noi, iar ANRE să monitorizeze respectarea acestei metodologii. Însă formula preţului ar trebui să se bazeze pe cotaţiile Platts pentru o perioadă de 10 zile. Oleinic a înregistrat un astfel de proiect de lege încă acum un an, după o nouă majorare a preţurilor la produsele petroliere.
Este foarte important să se răspundă cât de cât exact la o întrebare de-a dreptul fundamentală: “Vor avea sau nu ultimele majorări de pe piaţa carburanţilor un impact asupra preţurilor la produse şi servicii?”.
În mod tradiţional, impactul este unul iminent. Dar asta – într-o normalitate previzibilă. În situaţia pe care o trăim însă, comportamentul consumatorului este un pic diferit. A scăzut consumul, cetăţeanul este mult mai prudent, iar marfa, serviciile ar putea rămâne nesolicitate. Din acest motiv, cei care afişează preţul trebuie să fie şi ei mai atenţi. Se va reduce probabil din marja profitului şi efectele creşterii preţului la carburanţi vor fi trăite, cu mici diferenţe, de toată lumea. Pentru că e criză.
