În prezent, în Moldova este activ un singur producător de mobilă din ratanul artificial, compania Rotang SK. Și aceasta are un proces de producție complet – de la execuția materiei prime și a semifabricatelor până la produsul final.
Proprietarii companiei Egor Balan și Octavian Bordianu au decis să dezvolte producția, care nu exista până atunci în Moldova.
Totul a început cu doi ani în urmă. Ideea de a produce mobila din ratan artificial i-a venit lui Egor Balan absolut spontan – el a remarcat o canapea italiană, pe care se așezase pentru câteva momente. "De ce nu aș încerca să produc mobila similară? În Moldova nimeni nu o execută", - așa se gândea el.
Au început să se intereseze, să colecteze informația despre metodele de execuție, care sunt materialele necesare, iar după au început să experimenteze. "Drept rezultat, materialul nostru nu se teme de temperaturi joase și ridicate, de la -45 până la + 45 de grade. Astfel, ratanul artificial pe care-l producem nu se dilată, nu crapă, își păstrează proprietățile, deci e conceput pentru orice condiții climatice din Moldova", - a remarcat Egor Balan.
"Primul articol, pe care l-am executat manual, a fost masa din ratan, care stă în prezent la noi în oficiu. Da, noi îi vedeam neajunsurile, dar continuam să mergem înainte, rezolvând seria de probleme legate de organizare și tehnologia de producere. Cu toate acestea, înțelegeam că, în cazul în care mobila nu va atrage clienți, va rămâne doar un hobby", - povestește Octavian Bordianu.
Totuși, scopul a fost să dezvolte din hobby o afacere. Astfel, ei au dat anunț de executare a mobilei din ratan la comandă. Și, în timp ce antreprenorii își rezolvau problemele organizatorice și de producție și continuau studiile în domeniul executării mobilei din ratan, a apărut primul client. Articolele confecționate din ratan i-au plăcut. "Încheind primul contract și văzând ce sumă de bani ne-a venit pe cont, am înțeles: a fost un semn că treaba va continua. Dar, odată cu venirea primului client, a apărut o altă probleme: am simțit nevoie de forța de muncă suplimentară. I-am contactat pe toți, le-am determinat pe rudele să participe la procesul de coasere. Drept rezultat, comanda a fost executată înainte de timp, iar clientul a rămas mulțumit", - își aduce aminte de etapele startup-ului Egor Balan cu un zâmbet pe buze.
La deschiderea întrepriderii în anul 2013, companionii nu-și doreau să concureze cu firmele de producție a mobilei din ratan din China, Turcia sau Italia. Știind puctele slabe ale produselor din China, care este vândută pe piața noastră, antreprenorii au decis să atragă mai multă atenție asupra materialului și procesului de producție calitative. Un scaun scump și de calitate din ratan artificial poate servi 15 ani. Mobila, oferită de Rotang SK, se execută în baza comenzilor individuale și nu este destinată vânzării în masă.
Chiar dacă ciclul de producție complet e deja stabilit, directorii controlează de sine stătător procesul de realizare a mobilei. "Noi nu abandonăm coaserea mobilei, deoarece nu dorim să pierdem cunoștințele deja căpătate. În timpul analizei comenzilor împreună cu clientul e important să-ți arăți competența din punct de vedere tehnologic . Noi recunoaștem mobila noastră din mii, fără exagerare", - a remarcat Octavian Bordianu.
Ciclul de producție stabilit ne permite să garantăm deservirea tehnică a mobilei produsă de noi, dar, la fel, să oferim serviciile de reparare a celei internaționale.
La întrebarea de la mybusiness.md despre perspectivele de dezvoltare a afacerii, Egor Balan a răspuns în felul următor: "Din cauza că noi suntem unica companie oficială de producere și de deservire a mobilei din ratan din Moldova, care dispune de un ciclu de producție complet (de la materie primă până la produsul final) și care are o bază de producție și un depozit personale, avem scopuri bine-determinate. Printre ele se numără popularizarea mobilei din ratan și realizarea articolelor de calitate".
Articol pregătit de MyBusiness.md