Luni, 21 August 2017 14:45

Programul guvernamental „Femei în Afaceri” a debutat în sudul țării

20170818 114253 edited

27 de femei din sudul Republicii Moldova care vor să-și lanseze o afacere proprie participă la cursuri de instruire în domeniul afacerilor. Școlarizarea și ghidarea viitoarelor antreprenoare în lumea businessului este realizată în cadrul Programului guvernamental „Femei în Afaceri”, gestionat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).La cursurile organizate în orașul Cimișlia participă femei din raionul Cimișlia, Cantemir Basarabeasca și Cahul.

În cadrul primului modul de instruire, viitoarele femei de afaceri vor fi instruite și ghidate timp de 2 zile de experți competenți privind pașii necesari de lansare și dezvoltare a unei afaceri. Participantele vor dezvolta modele de afaceri viabile, vor elabora business planuri și vor simula procese reale de dezvoltare a afacerii. Acestea vor mai primi informații utile privind modalitățile de negociere cu instituțiile financiare pentru accesare de finanțări și investiții.

„Este primul grup de instruire din acest Program. Ne bucură faptul că femeile sunt active, dau dovadă de deschidere și sunt motivate pentru a explora domeniul afacerilor. Majoritatea viitoarelor antreprenoare au studii superioare și intenționează să-și deschidă propriile afaceri în primul an, după finalizarea instruirii. Afacerile planificate vizează domeniile de producere, prestări servicii, agricultură, agroturism și meșteșugărit”, susține Eugenia Sîli, managerul Programului - pilot „Femei în Afaceri”.

Pentru participare la prima etapă a acestui Programau fost selectate peste 300 de femei din întreaga țară. Jumătate dintre acestea sunt din regiunea de centru a Republicii Moldova, inclusiv mun. Chișinău. Circa 21% din femei care vor beneficia de instruire sunt din partea de nord a țării și 14% din sud. Totodată, 3 la sută din numărul total al femeilor, care au întrunit condițiile de eligibilitate pentru această etapă a Programului, locuiesc în raioanele din stânga Nistrului și din UTA Găgăuzia.

Etapa a doua a Programului - pilot „Femei în afaceri” presupune componenta de granturi mici pentru femei. După finalizarea programului de instruire, ODIMM va lansa 3 apeluri de proiecte pentru a selecta cel puțin 100 de proiecte eligibile pentru finanțare. La această etapă pot participa femeile care gestionează o afacere cel puțin 2 ani. Valoarea maximă a grantului constituie 165 mii lei, dintre care 110 mii lei vor fi direcționați pentru efectuarea investiției propriu-zise, iar 55 mii lei sunt destinați pentru dezvoltarea afacerii: cercetare, consultanță și instruire.

Pentru realizarea etapei a III a acestui Program vor fi selectate companii, gestionate de femei active pe piață mai mult de 2 ani, care își propun investiții majore pentru extinderea pieței de desfacere și promovarea exporturilor. Suma maximă a grantului va fi de circa 1,6 milioane lei. Cea mai mare parte a acestei sume vor fi oferiți pentru echipament, utilaj, lucrări de modernizare și extindere. Totodată, vor fi alocate resurse financiare pentru suport consultativ direcționat spre maximizarea impactului investițiilor.

 

În toamna anului 2016, Guvernul Republicii Moldova a lansat Programul-pilot ”Femei în Afaceri”, gestionat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Perioada de implementare a acestui Program este de 3 ani, din bugetul statului vor fi alocate 51,5 milioane lei. Această inițiativă guvernamentală are ca obiectiv promovarea abilității economice și sociale din zonele rurale prin reducerea inegalității de gen, prin creșterea și dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepției inovaționale, sporirea accesului la resurse, servicii și tehnologii moderne. Programul este destinat femeilor care planifică să-și inițieze sau extindă afacerile, în special în zonele rurale și va acorda suportul pentru femeile antreprenoare a 3 etape de dezvoltare a afacerii.