Marți, 14 Iunie 2016 12:17

Consultanții de business pot ajuta producătorii să se adapteze la noile realități ale pieței iar PAC Granturi cofinanțează aceste servicii

PAC IICca 30 de agenți economici din raionul Ocnița s-au documentat privind oportunitățile de dezvoltare a propriilor afaceri cu ajutorul serviciilor de consultanță, finanțate de Proiectul Ameliorarea Competitivității II (PAC II), finanțat de Banca Mondială.

În cadrul mesei rotunde desfășurate în orașul Ocnița, șeful Unității de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității, Aureliu Casian, a făcut o amplă prezentare a componentelor Proiectului, subliniind importanța serviciilor de consultanță într-o economie globalizată. „Doar 9% din companiile moldovenești își exportă produsele și serviciile. Piața internă de desfacere este mică și cu capacitate de cumpărare redusă, iar piețele externe oferă câștiguri suplimentare producătorilor locali. PAC II ajută întreprinderile exportatoare să-și diversifice piețele de desfacere și oferta la export, iar pe cele cu potențial de export – să-și adapteze produsele și serviciile la standarde internaționale și să-și găsească noi parteneri”, a declarat Aureliu Casian.

Până în prezent, peste 20 de operatori economici au devenit beneficiari ai PAC Granturi, contractând diverse servicii de consultanță – de la studii de piață, îmbunătățirea produselor și crearea noii politici de preț pentru acestea, elaborarea identității vizuale, etichete și website-uri, până la certificarea sistemului de management al calității și instruirea personalului.

„Oamenii de afaceri moldoveni trebuie să se poată adapta repede noilor realități ale pieței, cu o concurență acerbă între produse și branduri. Astăzi nu te mai poți conduce de regula „vinzi ceea ce produci”, ci de regula „produci ceea ce vinde”, iar consultanții profesioniști pot ajuta întreprinderile să identifice și valorifice noile oportunități”, a subliniat șeful Unității de implementare a PAC II.

Oamenii de afaceri din raionul Ocnița, prezenți la eveniment, s-au interesat de domeniile de activitate pe care le cofinanțează PAC Granturi, serviciile ce pot fi finanțate și modul de aplicare. De asemenea, unii agenți economici au subliniat și problema accesului la finanțare pentru achiziția de utilaje. În acest context, Aureliu Casian a informat audiența despre activitatea liniei de creditare în cadrul PAC II, în valoare de 30 de milioane de dolari. Suma maximă pentru un sub - împrumut pentru proiecte investiţionale este echivalentul a 800 mii de dolari, iar pentru capital circulant și materie primă - echivalentul a 500 mii de dolari. Pot accesa împrumuturi întreprinderile private, care operează pe teritoriul Republicii Moldova de cel puţin 2 ani. Maturitatea împrumuturilor pentru beneficiari - până la 8 ani pentru sub-proiecte investiţionale (care pot include până la 40% capital circulant) și până la 4 ani pentru sub-împrumuturile pentru capital circulant independent.  Creditele pot fi negociate de la BC “Mobiasbancă -Groupe Societe Generale”, BC “Procreditbank”, BC “ Comertbank” si BC “ Fincombank”.

Amintim că PAC II are câteva componente importante – asistență tehnică în îmbunătățirea mediului de afaceri, linia de credit pentru exportatori și componenta de granturi pentru servicii de consultanță în dezvoltarea afacerii (PAC Granturi). PAC Granturi oferă finanțări nerambursabile în valoare de până la 200 de mii de lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea serviciilor de consultanță.

De susținere financiară pot beneficia IMM-urile din țară care vor să exporte. Banii sunt oferiți pentru servicii de consultanță. Printre serviciile ce pot fi acoperite de către PAC II se numără dezvoltarea unui plan de afaceri, studiu de piață sau de promovare, elaborarea strategiei de export și pregătirea documentației pentru comerțul internațional. Pentru a putea fi competitive la export, întreprinderile private vor primi finanțare și pentru elaborarea de mărci comerciale (design logo) și a identității corporative, a brandului de produs, catalogului de produse, paginii web sau a unui magazin on-line. Totodată, operatorii economici pot beneficia de instruiri pentru îmbunătățirea abilităților de prezentare, comunicare și a tehnicilor de organizare vânzări.