Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO), instituția responsabilă de organizarea participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Milano-2015”, organizează un concurs de idei și proiecte privind utilizarea bunurilor publice rămase după demontarea pavilionului țării noastre de la Expo Milano 2015, - comunică Serviciul de Comunicare și Relații Publice al Ministerului Economiei al RM. Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 15 iunie 2016.
Potrivit Nadejdei Florea, jurist din cadrul MIEPO, scopul concursului constă în selectarea celei mai interesante idei sau proiect de utilizare eficientă a patrimoniului rămas în urma participării Republicii Moldova în cadrul Expoziției Mondiale ”Milano-2015”. ”Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 15 iunie 2016, iar rezultatele acestuia vor fi aprobate de către Comisia pentru gestionarea patrimoniului public rămas în urma participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Milano-2015”, a specificat Nadejda Florea.
Sursa citată a mai accentuat că la concurs sunt eligibili să participe toți doritorii, persoanele fizice sau juridice, înregistrate în Republica Moldova sau peste hotare ei. Pentru o bună organizare a concursului a fost elaborat Caietul de sarcini (http://miepo.md/sites/default/files/caiet%20de%20sarcini%20concurs%20de%20idei_ro_pdf.pdf), care conține toate cerințele și condițiile de participare în cadrul acestuia.
Republica Moldova a participat, în anul 2015, pentru prima dată cu pavilion propriu la Expoziția Mondială EXPO 2015, care a avut loc în orașul Milano, Italia. Pavilionul țării noastre a ajuns în lista celor 11 țări cu cele mai originale pavilioane, fiind plasat în rând cu pavilioanele Austriei, Estoniei, Israelului, Italiei, Chile, etc.
Marți, 17 Mai 2016 04:43
MIEPO organizează un concurs de idei privind utilizarea pavilionului Republicii Moldova de la Expo Milano 2015
Publicat în
Comunicate de presă