Vineri, 04 Martie 2016 13:29

A fost lansată cea de-a cincea ediție a Competiției Naționale Moldova Eco Energetică

Eco Energetica logoAgenția pentru Eficiență Energetică anunță, astăzi, 4 martie, lansarea celui mai mare concurs național de premiere a iniţiativelor de succes în domeniul  eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, Competiţia Moldova Eco Energetică, ediția 2016. Competiția Moldova Eco Energetică, scopul căreia este de a susține cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, a ajuns în acest an la cea de-a cincea ediție.

Din 2012, de când a fost lansată Competiţia Moldova Eco Energetică, şi până în prezent, au fost depuse mai mult de 200 de proiecte de eficiență energetică și surse de energie regenerabilă, dintre care peste 80 au ajuns să fie premiate.

„De la lansarea primei ediții și până în prezent ne-am convins că ideea de a promova eficiența energetică și sursele de energie regenerabile a dat rezultate pe măsura așteptărilor. Pe an ce trece, atât antreprenorii, cât și beneficiarii, manifestă un interes tot mai sporit față de performanțele și inovațiile din domeniul regenerabilelor. În fiecare an, remarcăm că în cadrul concursului Moldova Eco Enregetică este tot mai vizibilă evoluţia calităţii şi a numărului proiectelor de succes depuse la competiție. Republica Moldova s-a dovedit a fi o țară ambițioasă în domeniul eficienței energetice, dat fiind faptului necesității creșterii economice prin prisma scăderii procentajului de dependență la importul de energie cu ajutorul perfecționării modului de eficientizare și promovare prin aplicarea diferitor instrumente, cum ar fi concursul de premiere Moldova Eco Energetică”, a declarat Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.

Concursul este deschis pentru instituţiile publice, reprezentanţi ai sectorului privat, ONG-uri, fundații, grupuri de iniţiativă, mass media şi persoane fizice care au realizat cu succes iniţiative notabile, inovative şi ambiţioase în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Participanţii vor putea aplica pentru cele trei concursuri: Istorii Eco Responsabile,  Tehnologii Eco Responsabile și Idei  Eco Responsabile. 

Cei care doresc să se înscrie în competiție vor depune un dosar-tip de participare în format electronic sau tipărit pe adresa Agenției pentru Eficiență Energetică, cu indicarea categoriei la care concurează. Atât dosarul, cât și Regulamentul Competiției, vor putea fi descărcate de pe pagina web www.aee.md și www.mee.md. Dosarele completate vor putea fi remise la adresa de email: și urmează a fi depuse în perioada 4 aprilie – 05 august.

Pentru ediţia din 2016, se vor considera eligibile proiectele depuse la Concursul Istorii Eco Responsabile și Tehnologii Eco Responsabile, implementate până la depunerea dosarului la Concurs. 

Câştigătorii vor fi anunţaţi şi premiaţi la începutul lunii decembrie, în cadrului Ceremoniei de Premiere Molova Eco Energetică.  Acestea vor fi recunocuți campionii sectorului eco energetic şi-i vor fi o sursă e inspirație pentru doritorii de a se alătura consumului de energiei sustenabilă.

Competiţia Moldova Eco Energetică este organizată de Ministerul Economiei și Agenția pentru Eficiență Energetică, realizată la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanțat de Uniunea Europeană şi cofinanțat, implementat de PNUD Moldova.



Pentru mai multe informaţii, contactaţi:

Ștefan Curarari, Consultant în comunicare și mass media, Agenția pentru Eficiență Energetică, Tel: 0 22 499 444 (extensie 7), 
060 900 700, e-mail:   

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, Specialist în comunicare și mass media, Proiectul Energie și Biomasă în Moldova, Tel.: 069 141 006, e-mail: