Marți, 26 Octombrie 2021 14:06

Primul Laborator de Inovații în Agricultură! Află despre ce este programul

visual AgTech Inovation Lab

Agricultura inovatoare are potențialul de a contribui la dezvoltarea unei economii durabile, motiv pentru care digitalizarea sectorului devine o necesitate stringentă pentru propulsarea afacerilor. Chiar dacă inovația agricolă aduce multe beneficii și o serie de acțiuni și instrumente sunt deja puse în aplicare, există multe bariere în calea explorării întregului său potențial. În acest sens, pentru a conecta agricultura cu soluțiile inovatoare, Technovar în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO) și proiectul „Tekwill” lansează „Laboratorul de inovații AgTech” – un program care vine să susțină accelerarea procesului de digitalizare a agriculturii, prin combinarea instrumentelor digitale în ramura agricolă, pentru a crește eficiența și pentru a spori competitivitatea sectorului. „Laboratorul de inovații AgTech” va fi implementat în perioada noiembrie 2021- aprilie 2022.

Laboratorul de Inovații în Agricultură urmează să se desfășoare în perioada decembrie 2021- aprilie 2022, în regim online. Programul își propune să adune circa 100 de participanți din ambele domenii, atât tehnologii cât și agricultură, cu implicarea a peste 30 de mentori și experți naționali și internaționali, care vor contribui la accelerarea inovației în agricultură și industrie alimentară, prin combinarea instrumentelor IT în ramura agricolă, în vederea creșterii eficienței și a sporirii competitivității.

Cum se va desfășura „AgTech Innovation Lab”

„AgTech Innovation Lab” se va desfășura în cinci etape: Definirea provocărilor, Identificarea participanților, Formarea echipelor, Hackathonul și Acceleratorul AgTech.

Definirea provocărilor. Pentru asigurarea unor soluții inovatoare, care să fie aplicate în industrie, am identificat parteneri care vor participa în program cu provocările nișelor din care fac parte, cât și cu prezentarea expertizei necesare pentru dezvoltarea produselor în decursul celor 4 luni. Printre reprezentanții care își vor etala provocările sunt: Ganea Group, FAO, Vladimir Balaban, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, Kvazar-Micro.

Identificarea participanților. În program pot aplica participanți din domeniul IT, experți în agricultură, antreprenori, experți în marketing și alți entuziaști care doresc să contribuie la implementarea noilor tehnologii în agricultură.

Formarea echipelor va avea loc înainte de Hackathon, prin intermediul unei platforme online. Persoanele selectate vor forma echipe, pentru a comunica în grup și pentru a-și defini ideile de dezvoltare a afacerii. De asemenea, pot participa echipe deja create.

Hackathonul AgTech. Evenimentul se va desfășura timp de trei zile, perioadă în care experți în agricultură, specialiști în tehnologii informaționale și reprezentanți ai industriei agricole vor identifica soluții la provocările propuse și vor dezvolta produse în acest sens. Ideile inovatoare trebuie să fie viabile din punct de vedere comercial, sectorial, durabil, să integreze tehnologiile IT, să încurajeze colaborarea și să urmărească rezolvarea uneia dintre problemele cu care se confruntă agricultorii.

Acceleratorul AgTech. Timp de 12 săptămâni,  finaliștii Hackathonului vor avea acces la o platformă educațională cu materiale video și teste care abordează subiectele principale de dezvoltare a unui startup: module de afaceri, identificarea clienților, analiza pieței și pregătirea pentru susținerea pitch-urilor în fața potențialilor parteneri. Echipele participante în cadrul acceleratorului vor avea posibilitatea să colaboreze cu 2-3 companii private din industria agricolă, pentru a putea testa produsele programului, prin identificarea potențialilor clienți și a nevoilor reale ale acestora.

Găsește biletele aici: https://www.eventbrite.com/e/agtech-innovation-lab-tickets-198220612187

Technovator este o platformă prin intermediul căreia talentele își pot dezvolta potențialul de a crea lucruri importante și de a avea un impact pozitiv în societate. Misiunea Technovator este de a extinde frontierele inovației, de a facilita dezvoltarea tehnologică și de a oferi avantaje competitive decisive pentru economie și societate, de a asigura prosperitate și durabilitate piețelor emergente. Platforma se axează pe dezvoltarea verticalelor FinTech, HealthTech, AgTech, PowerTech și CleanTech.

„AgTech Innovation Lab” este implementat de către Technovator, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională USAID și Suediei, în cadrul proiectului Tekwill și Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO), în parteneriat cu „Startup Moldova” și portalul Agrobiznes.md.