În perioada 29-31 iulie curent Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu susținerea Programului USAID Reforme Structurale în Moldova, desfășoară 3 sesiuni de instruire on-line cu privire la aplicarea Modelului Costului Standard. La instruiri vor participa peste 90 de reprezentanți din cadrul a 30 de autorități publice printre care ministere și subdiviziuni ale acestora, agenții și servicii de stat, comisii, consilii, inspectorate și alte autorități publice cu impact asupra mediului de afaceri. Pentru a asigura funcționalitatea tehnică a platformei electronice aceste autorități au fost separate în trei grupuri de participanți, precum și repartizate pentru 3 zile consecutive.
În deschiderea ciclului de sesiuni au fost adresate mesaje de salut de către Lilia Palii, Secretar General al Ministerului Economiei și Infrastructurii, și de Douglas Muir, Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.
Modelul Costului Standard (MCS) este o metodologie eficientă și transparentă de cuantificare a poverii administrative asupra afacerilor. Povara administrativă reprezintă un disconfort pentru companii, aceasta trebuie definită, explicată, cuantificată și redusă cu scopul de a îmbunătăți activitatea mediului de afaceri. Metodologia MCS este aplicată pe larg în Uniunea Europeană și, de asemenea, a fost reglementată de legislația națională a Republicii Moldova începînd cu 2016. Reglementările prevăd că: ”ministerele, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului, și autoritățile administrative autonome față de Guvern cu atribuții în domeniul reglementării activității de întreprinzător vor efectua anual evaluări ale principalelor domenii de reglementare, prin aplicarea MCS, pe care le vor prezenta Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru consultare și monitorizare.” (HG 307/2016, p.2).
În baza rezultatelor evaluărilor, instituțiile sus-menționate urmează să elaboreze și să prezinte spre aprobare Guvernului proiecte de modificare a cadrului normativ în vederea reducerii costurilor administrative.
Obiectivele MCS constau în identificarea și simplificarea acelor prevederi din reglementări, care duc la costuri administrative majore pentru agenții economici. De asemenea, prin aplicarea MCS se urmărește asigurarea ca reglementările noi să nu impună o povară administrativă nejustificată asupra subiecților reglementați. Scopul final al aplicării MCS este îmbunătățirea reglementărilor și eficientizarea procesului de reglementare.
Ciclul de instruiri on-line, realizate de MEI în parteneriat cu Programul USAID, au ca scop fortificarea prevederilor legale cu privire la aplicarea MCS prin prezentarea modelului și modului de utilizare a acestuia.
Aplicarea MCS și analiza corespunzătoare a impactului are loc pe domenii economice în funcție de atribuțiile specifice ale autorităților publice. În 2019 în cadrul Programului USAID Reforme Structurale a fost realizată o evaluare a unui domeniu economic și anume a condițiilor și a procesului de emitere a autorizației speciale de transport. Rezultatele evaluării au fost prezentate public în octombrie 2019, iar activitatea s-a finalizat cu aprobarea amendamentelor la Codul Fiscal, care țin de reducerea taxelor pentru acest tip de autorizații. Ca urmare, pe lîngă autorizațiile speciale de transport, vor fi selectate încă două domenii de activitate care vor fi analizate de Programul USAID Reforme Structurale în Moldova prin prisma aplicării MCS.