Lightspeed Venture Partners își dorește să replice succesul pe care l-a avut cu investiția în Snap (părintele Snapchat) și a strâns 1,8 miliarde de dolari pentru investiții în startup-uri din domenii variate.
Fondul de venture capital anunțase încă de la finalul lunii martie că va strânge din nou bani de la parteneri. La acel moment, anunțul fondului cu o prezență de 18 ani pe piață venea la doi ani după o altă rundă de finanțare, considerată record la acea dată, în valoare de 1,2 miliarde de dolari. În 2016, acei bani au fost împărțiți între finanțări pentru companii aflate în early-stage și un grup de companii selecte din portofoliu care începuseră să aibă deja mai multă tracțiune.
De data aceasta, firma de investiții cu capital de risc va finanța startup-uri din domenii diverse, de la criptomonede la produse de îngrijire și beauty, sperând ca și noile companii care vor intra in portofoliu să aibă un return similar cu cel al Snap, scrie Reuters. Potrivit oficialilor fondului, de la începutul lui 2017, companiile din portofoliu le-au adus investitorilor un return de 2,7 miliarde de dolari.
În mod tradițional, Lightspeed investește în startup-uri aflate în primele etape de dezvoltare (de altfel, chiar și la Snap a fost primul investitor al aplicației). Cu toate acestea, 1 miliard de dolari din cele 1,8 miliarde de dolari strânse de fond se vor duce, acum, spre susținerea financiară a unor companii cu un grad de maturitate mai mare.
Partenerii fondului vizează extinderea acestuia pe piața sin Asia de Sud-Est și vor să adauge la portofoliul de investiții segmente precum criptomonede, biotehnologie, servicii de streaming TV, sau companii de cosmetice.
Anunțul celor de la Lightspeed vine după o serie de alte noi inițiative de sprijin financiar al startup-urilor. Index Ventures, fondul european care crește unicorni, a dat publicității faptul că a strâns 1,65 de miliarde de dolari în două noi fonduri, Bullpen Capital are 140 de milioane de dolari pentru investiții în startup-uri aflate în dezvoltare, iar Scale Venture Partners a anunțat lansarea unui nou vehicul investițional care dispune de 400 de milioane de dolari pentru finanțarea startup-urilor care contribuie la ”viitorul muncii”.