Persoanele cu naţionalitate română au devenit a doua cea mai comună populaţie non-britanică din Marea Britanie, scrie BBC.
Biroul Naţional de Statistică britanic spune că numărul de români care trăiesc în Marea Britanie a crescut cu 25% în 2017, faţă de anul precedent, ajungând la 411.000 de persoane.
La 1 ianuarie 2014 toate televiziunile britanice pândeau aeroporturile Heathrow şi Luton din Londra în aşteptarea “invaziei”. Marea Britanie nu mai putuse amâna regulile europene şi trebuise să accepte deschiderea pieţei muncii pentru români.
Fusese, vreme de un an, o campanie furibundă în presa britanică împotriva românilor care se pregăteau să invadeze Regatul, după deschiderea pieţei muncii.
Când o cursă Bucureşti – Londra a ajuns la destinaţie, pe Luton, din avion a coborât un singur român, ajuns celebru şi mort, între timp.
Victor Spirescu era atunci întâmpinat de jurnalişti şi s-a întreţinut cu deputaul laburist Keith Vaz, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor.
De atunci au trecut ani, interesul presei britanice faţă de subiect a scăzut, dar datele statistice arată că temerea nu era chiar nejustificată.
money.ro