Impossible Foods, start-up-ul american înfiinţat în urmă cu 6 ani, cunoscut pentru burgerii preparaţi fără carne, a obţinut săptămâna trecută o finanţare de 75 milioane dolari, cel mai mare investitor fiind compania Temasek, alături de care au investit şi Open Philanthropy, Khosla Ventures şi Horizon Ventures, precum şi miliardarul Bill Gates – fondatorul gigantului american Microsoft.
Odată cu primirea acestei investiţii, valoarea totală a finanţărilor primite de Impossible Foods se apropie de 300 milioane de dolari. Anterior, compania a obţinut finanţare de la fondurile de investiţii GV, Viking Global Investors şi de la UBS. Burgerii Impossible Foods sunt preparaţi dintr-o proteină de soia numită “leghemoglobin”, care nu conţine hem – moleculă de ion care se găseşte în mod natural în orice plantă sau animal.
Compania vrea să înlocuiasă o serie de produse animale cu alimente create din plante, însă momentan se concentrează pe extinderea businessului şi în alte locaţii din lume. Strategia Impossible Foods include şi deschiderea unei fabrici în Oakland, California, unde să producă lunar peste 450 kg de “carne vegetală”.
În prezent, bugerii produşi de Impossible Foods se găsesc doar în anumite restaurant, însă start-up-ul vrea să distribuie preparatele şi în cadrul supermarket-urilor. Burgerii preparaţi de Beyond Meat, altă companie în care a investit Bill Gates şi care produce din plante o serie de alimente alternative cărnii, sunt deja disponibili în sute de locaţii ale supermarket-urilor Whole Foods şi Safeway.
zf.ro
Duminică, 24 Septembrie 2017 15:55
Bill Gates a investit într-un start-up care prepară burgeri vegani
Publicat în
Coffee News