Duminică, 09 Octombrie 2016 14:20

Doi antreprenori romani au lansat o platforma care conecteaza fermierii si comerciantii de cereale cu transportatorii

kropapp website2

KropApp este o solutie informatica gandita pentru agricultura din Romania, un produs software care integreaza cererea si oferta de transport in domeniul agriculturii. Aceasta le permite fermierilor, procesatorilor si comerciantilor de cereale sa descopere, in timp real, cele mai bune tarife din piata, iar transportatorilor sa isi poata aloca resursele in cel mai eficient mod posibil. Proiectul a fost lansat cu o investitie initiala de 50.000 de euro, iar fondatorii tintesc pentru primul an 10% din totalul transporturilor din domeniu.

Solutia informatica a fost conceputa si dezvoltata de Bogdan Popescu si Alin Stanciu, director al magazinului online Fashionup.

"KropApp ofera aceasta platforma de licitatii online in care, la cererilor de transport ale clientilor (fermieri, procesatori sau traderi de cereale) le raspund in mod transparent ofertele transportatorilor, la cele mai mici preturi pe care piata le poate oferi in acea perioada. Sistemul pe care noi l-am gandit va genera o alocare eficienta a resurselor de transport din agricultura si, corespunzator, va creste atat profitul clientilor, cat si al transportatorilor. Interfata este usor de folosit, utilizatorii fiind in permanenta in contact cu piata prin sistemul de notificari, atat in versiunea desktop cat si in versiunile mobile", a declarat Bogdan Popescu, cofondator al acestui proiect.  

Atat comenzile clientilor cat si ofertele de pret ale transportatorilor sunt actualizate in timp real si pot fi modificate in orice moment de catre utilizatori, potrivit reprezentantilor companiei.

Investitie initiala de 50.000 de euro

"Capex-ul acestui proiect a fost de 50.000 euro, capital care acopera dezvoltarea primului stadiu al aplicatiei (6 luni), cheltuielile operationale si promovarea proiectului. Prima runda 'seed' a fost acoperita 100% de fondatorii proiectului, din surse proprii", au declarat fondatorii platformei pentru StartupCafe.

In acest moment, proiectul e in faza de 'deployment and customer validation' (validarea din partea clientilor). Aplicatia este functionala in V1 (din cele 3 stadii de validare planificate), urmand a fi dezvoltata mai departe, in functie de feedback-ul utilizatorilor, au mai spus acetia.

Pentru primul an tinta celor doi investitori este de 10% din totalul transporturilor pietei din domeniul agricol, o piata estimata de ei la aproximativ un milion de curse anual.

Prin KropApp, comenzile plasate de clienti sunt actualizate in timp real, ca de altfel si tarifele oferite de transportatori, care isi pot modifica oferta in orice moment, in functie de competitivitatea pietei.

Sistemul este flexibil, permitand fermierului sa aleaga unul sau mai multi transportatori pentru o comanda, la tarifele pe care fiecare dintre acestia le-a oferit.

KropApp poate fi descarcat din Play Store pentru Android si din App Store pentru dispozitivele cu iOS. Utilizatorii sunt exclusiv persoane juridice, iar pentru crearea unui profil valid este nevoie de CIF al companiei, atat pentru clienti, cat si pentru transportatori.

Dupa lansare, procesul de dezvoltare a KropApp va continua. Platforma va oferi conturi detaliate de prezentare pentru fiecare utilizator si doua module operationale. Unul dintre module va monitoriza executia comenzilor in timp real si va furniza pietei detalii despre trafic si timpi de asteptare in locatiile importante ale comertului cu cereale.

Al doilea modul va furniza servicii de "back office" pentru gestiunea logisticii proprii sau inchiriate, eliberand organizatiile de o importanta presiune operationala, in special in timpul campaniilor agricole.

Mai mult, va fi introdusa si optiunea de "review", care va ajuta utilizatorii sa se orienteze spre cei mai buni fermieri, dar si transportatorii, in baza calificativelor acumulate de la ceilalti parteneri cu care au colaborat.

Cum face bani acest business

"In prima faza, solutia informatica va fi gratuita. Ulterior, odata cu realizarea beneficiilor de catre utilizatori, taxa pentru accesul la platforma va fi o mica fractiune din economiile realizate de utilizatori", precizeaza reprezentantii KropApp.

Acestia mai sustin ca ajoritatea activitatii in domeniu este generata de companii si fermieri mari, care au sisteme informatice corespunzatoare, drept urmare dotarea cu telefoane, tablete si PC-uri performante ale fermierilor nu constituie o problema. "De asemenea, penetrarea internetului mobil in Romania este suficient de mare pentru a fi siguri ca toti actorii economici de o anumita anvergura sunt conectati in retea, inclusiv fermierii carora ne adresam. Suntem increzatori ca minim 2.000 de utilizatori isi vor face conturi in primele 3 luni", declara cei doi antreprenori.

http://www.startupcafe.ro/