Crezi că dacă ai fost extras la loteria Green Card ai și obținut minunatul document? Nu te grăbi! Există o mulțime de motive pentru care ai putea fi refuzat de autoritățile SUA. Iar ca să nu-ți faci iluzii deșarte, azi îți prezentăm top 5 motive pentru care solicitarea de a primi Green Card îți poate fi respinsă, indiferent din care țară ai fi.
1. Din cauza stării de sănătate
Un examen medical destul de amănunțit este solicitat de către autoritățile SUA. Rezultatele acestuia pot servi drept motiv pentru un refuz. Dacă se constată că ești purtătorul unor infecții periculoase, sau că nu ai vaccinurile obligatorii enumerate de statul american, fie refuzi sau nu poți să le primești într-un anumit termen, ești respins de SUA. În cazul persoanelor cu dizabilități mentale sau care au avut probleme cu drogurile sau alcoolul, răspunsul pentru obținerea Green Card-ului poate fi – ”NU”
2. Ești recidivist sau ai antecedente penale
Dacă ai comis în trecut careva infracțiuni penale, în special cele pentru care ai ispășit pedeapsa cu închisoarea, fie și pentru o perioadă scurtă de timp, este mare probabilitatea ca Green Card-ul să îți fie refuzat. Astfel, dacă ai comis infracțiune din domeniul prostituției, omoruri, violențe, escrocherii, trafic de droguri sau de ființe umane etc, fii sigur că nu vei primi un Green Card. În formularele de înscriere sunt incluse în mod obligatoriu o mulțime de întrebări referitoare la trecutul infracțional.
3. Nu ai respectat politica migrațională a SUA
Dacă ai intrat pe teritoriul SUA ilegal, indiferent prin ce metodă, sau dacă ai stat pe teritoriul SUA mai mult decât ai avut dreptul în mod legal, ai încălcat prevederile duratei vizei, atunci mai mult ca sigur vei primi un refuz.
4. Nu îndeplinești cerințele formularelor pentru înscrierea la Green Card
Pentru înscrierea la Green Card SUA va trebui să îndeplinești o mulțime de formulare și cereri, dar și să prezinți o serie de documente. În cazul în care nu vei completa corect formularele sau nu vei prezenta copiile la anumite documente sau originalul, atunci când ți se cere, intri în categoria celor cu refuzuri.
5. Nu te-ai prezentat la interviu
Odată ce ai îndeplinit cu succes toate formularele și le-ai depus împreuna cu tot pachetul de documente la autoritățile SUA vei fi programat pentru un interviu unde vei răspunde la mai multe întrebări, dar și ți se va lua amprentele. Fii foarte atent cu data când trebuie să te prezinți la aceste interviuri. Odată ce ai fost invitat și nu te-ai prezentat este o mare probabilitate să fii respins.
Sursă: nexus.md
Vineri, 23 Septembrie 2016 05:48
Top 5 motive pentru care SUA nu-ți va da Green Card-ul
Publicat în
Coffee News