Companiile multinaţionale comandă în perioada 1-8 martie mii de aranjamente florale, iar vânzările celor care vând aranjamente florale au un avans impresionant.
"În perioada 1-8 Martie, vânzările cresc poate chiar şi cu 1000% faţă de o lună obişnuită din an. Cel puţin în cazul nostru, care avem contracte ferme cu companii multinaţionale şi cărora trebuie să le livrăm sute, poate chiar mii de aranjamente florale, pe care le oferă angajatelor sau partenerelor de business. În acest an, noi deja avem contractele semnate, dar ne bazăm şi pe clienţii privaţi, care comandă pe site buchete sau aranjamente", a declarat, pentru Curierul Naţional, Otilia Caloian, coordonator al site-ului florifrumoase.ro.
Bugetele alocate au scăzut cu 15%
Totuşi, ea ne-a explicat că a observat o scădere a bugetelor, atât în rândul câtorva companii, cât şi al clienţilor persoane fizice.
"Volumul comandat a rămas acelaşi ca anul trecut, doar că au scăzut bugetele alocate cu aproximativ 15%", ne-a spus Otilia Caloian.
Conform ei, companiile cheltuie între 20 şi 200 de lei pentru un aranjament floral, iar persoanele fizice cheltuie în jur de 250 de lei, însă există şi clienţi care alocă pentru un aranjament în jur de 1.000 de lei.
Cele mai vândute produse
Reprezentantul florifrumoase.ro ne-a mai spus că în această perioadă, pe partea de corporate, cele mai bine vândute produse sunt aranjamentele Ikebana, în stil business, brioşele din flori şi zambilele în ghiveci. În cazul persoanelor fizice, cel mai bine se vând aranjamentele cu flori de primăvară, dar şi coşurile cu trandafiri roşii şi albi.
Românii aleg, în mare parte, flori
Românii preferă să dăruiască, cu ocazia acestor zile, în principal buchete, flori şi aranjamente florale şi mai puţin cadouri, doar 30% dintre aceştia alegând ultima variantă, este de părere Marius Dosinescu, CEO FlorideLux.ro. "În ceea ce priveşte florile alese de către clienţi, acestea sunt în marea majoritate de sezon - lalele, zambile, narcise, frezii şi ghiocei", a declarat acesta, pentru Curierul Naţional. Între 1 şi 8 martie, FlorideLux.ro se aşteaptă la vânzări de aproximativ 45.000 de euro, mai mari cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a înregistrat afaceri de 30.000 de euro. Din totalul vânzărilor pe care compania estimează să le înregistreze, 80% vor proveni din sectorul corporate. "Faţă de restul anului, de sărbătorile importante (Crăciun, Valentine's Day, 1 şi 8 Martie etc.) vânzările noastre cresc chiar şi de trei sau patru ori, însă tichetul mediu de comandă scade", a mai afirmat Marius Dosinescu.
Bugetul mediu alocat este cuprins între 60 şi 210 de lei, însă în aceeaşi perioadă a anului trecut valoarea comenzilor era situată între 100 şi 200 de lei.
Bugetul mediu pentru un coş cu flori: 100 - 150 lei
Martie este luna cu cele mai mari vânzări din an în ceea ce priveşte coşurile cadou cu flori, bugetul mediu alocat pentru aceste cadouri fiind de 100 - 150 lei.
"Putem spune că bugetul mediu pentru cadouri alocat de cumpărători, fie ei persoane fizice, fie companii în această perioadă este cuprins între 100 - 150 lei", a declarat, pentru Curierul Naţional, Loredana Luca, Marketing Manager al Fabulous Baskets. Ea ne-a explicat că în această lună se înregistrează cele mai mari vânzări din an şi că cele mai căutate coşuri sunt cele care conţin flori de primăvară - lalele, frezii, zambile şi narcise. Fabulous Baskets estimează că în această perioadă va avea o creştere a vânzărilor de 30-40%, avans susţinut şi de campaniile de marketing derulate.
Cu toate acestea, bugetele alocate pe segmentul corporate sunt în scădere. "Putem observa o scădere a bugetelor alocate de companii pentru cadouri către angajaţi anul acesta faţă de anul trecut, dar sunt în continuare firme care acordă o mare atenţie acestui aspect", a afirmat Loredana Luca, adăugând că valoarea cadoului variază în funcţie de numărul de angajaţi.
Reprezentantul companiei ne-a mai spus că în această perioadă constatăm că au un real succes coşurile cadou cu flori şi coşurile de bicicletă şi de picnic.
Parfumurile rămân în topul preferinţelor
Atunci când se alege un cadou în această perioadă a anului, parfumurile rămân în topurile preferinţelor. În plus, vânzările de cosmetice, per total, sunt comparabile cu cele de dinainte de sărbătorile de iarnă.
"Fără nicio îndoială, parfumurile rămân în topul preferinţelor, urmate de produsele de machiaj, care respectă ultimele trenduri în materie de culori, şi produsele pentru îngrijirea corpului. De asemenea, accesorii precum genţi, portofele, eşarfe şi bijuterii sunt alese drept cadouri de către consumatoarele noastre", a declarat, pentru Curierul Naţional, Amalia Precup, Events & Corporate PR Specialist al Avon Cosmetics România. Potrivit ei, vânzările vor avea o evoluţie "frumoasă", în luna martie.
"Vânzările din broşura care precede perioada 1-8 Martie sunt comparabile cu vânzările dinaintea sărbătorilor de iarnă, acestea fiind prilej pentru a oferi cadouri persoanelor dragi", a explicat Amalia Precup.
Despre bugetele alocate pentru cadouri, reprezentantul Avon ne-a spus că variază foarte mult în funcţie de situaţia financiară şi mai ales de împrejurările familiale. "În comparaţie cu anul precedent putem observa o uşoară creştere a bugetului mediu alocat cadourilor", a mai declarat Amalia Precup, explicând că în această perioadă, pe lângă consumatorii fideli, se mai adaugă şi "consumatorii sezonieri" care se află în căutare de cadouri.