Miercuri, 11 Noiembrie 2015 19:58

Povestea AvoApp, aplicația care înlocuiește fișetul avocaților

044a669Cristian Iuga a fost pe rând student la Politehnica din Timișoara, apoi asistent de laborator, a cochetat cu cercetarea, iar masterul l-a terminat la Oxford. A decis să se întoarcă acasă, la Arad, și să dezvolte un produs dedicat unei nișe. AvoApp e aplicația pentru avocați, cu o componentă web, dar și mobile. Până acum au avut și clienți, iar viitorul e pentru Cristian unul în care notificările de pe telefon vor anunța avocații când e termenul unui dosar și vor deschide AvoApp pentru a afla care este programul lor zilnic.

Cristian Iuga avea toate șansele să își găsească un job foarte bun în afara României și să câștige bani. Are un master în Computer Science la Oxford și, după cum spune, ar fi putut alege acest drum, dar nu era pentru el. „Nu a fost un lucru potrivit pentru mine. O firmă mare poate să-ți dea destui bani și să faci și puțină muncă, dar nu vreau asta. Un startup înseamnă să cari și mese, să faci și vânzări, dar și dezvoltare“, spune Cristian Iuga.

I-am descoperit pe cei patru membri ai AvoApp la Internet and Mobile World, acolo unde au avut un stand. În prima zi m-au invitat la ei, acolo unde-și prezentau aplicația dedicată avocaților. Produsul lor îi spune unui avocat când e termenul de la dosare, iar pe web specialiștii pot vedea care le sunt clienții, pot gestiona contractele și timpul de muncă, pot să extragă rapoarte și să factureze. Ce nu știau cei de la IM World e că băieții lucraseră toată noaptea la refacerea aplicației mobile. Așa e la startup. „În noaptea anterioară am schimbat toată aplicația noastră și lansarea s-a făcut la 3 dimineața. Eram în camera de hotel și am lucrat toți“, povestește Cristian.


Cinci clienți pentru aplicația web

Cristian a lansat în timpul liceului Web Efficient, o agenție de web development în care a implicat mai mulți prieteni și colegi. Într-o zi a venit un client care ar fi vrut o aplicație pentru avocați, dar nu avea nici bugetul și nici ideea potrivită. Lui Cristian îi plac lucrurile foarte aplicate și cu un target simplu, așa că a decis să dezvolte aplicația ca un produs de sine stătător.AvoApp Team

A lansat mai întâi un produs web, un fel de CRM pentru gestionarea muncii avocaților. E conectată în Cloud și poate să realizeze o gestiune avansată a clienților, să se conecteze la datele Guvernului, are un manager de task-uri, calendar și se sincronizează permanent. Apoi a urmat și aplicația mobile, care a creat și nemulțumiri în piață. Astfel, AvoApp oferă gratuit accesul la cursul dosarelor și te notifică de evoluția lor. Alte produse oferă acest lucru pe bani. Cristian nu vrea să introducă acest serviciu plătit, pentru că astfel poate să atragă clienți pentru programul de pe internet.

În momentul de față, fără mare marketing, AvoApp are cinci clienți, adică cinci case de avocatură care au zeci de avocați. Acestea sunt localizate în Timișoara, București, Arad sau Cluj. AvoApp monetizează printr-un abonament lunar pe care-l plătesc aceste firme, abonament care ține cont de numărul de utilizatori, plata făcându-se pentru fiecare.

„Ne bazăm pe feedback-ul primit în permanență de la avocați. Așa am și dezvoltat aplicația. Câteodată capătă o altă formă de la o zi la alta“, spune Cristian Iuga. Patru oameni lucrează la aplicație, iar dacă punem și zona de mobile, echipa se mărește la șase oameni, toți din Arad.


O primă investiție

AvoApp a primit și o primă investiție, dar Cristian Iuga nu vrea să ofere suma exactă. În schimb, spune că e vorba de un investitor local, iar suma îi permite să dezvolte în liniște un an. De altfel, de acum începe cu adevărat procesul de vânzare, unul destul de complicat, mai ales dată fiind nișa. „Durează și 3-4 luni câteodată o vânzare“, spune Iuga.

Spune că au făcut și o greșeală, care a fost corectată rapid, pentru că au pornit din Vest. „Feedback-ul a fost bun și la București, dar sunt alte nevoi. Se cere o personalizare mai mare a rapoartelor. De asemenea, sistemul de lucru e diferit la unele firme în București. La Arad nu facturează nimeni per avocat, indiferent dacă e junior sau senior. La București trebuie să împarți mai serios pe avocați, să ai o altă abordare personalizată în funcție de nevoile fiecăruia“, mărturisește Cristian.

Oamenii care vin înspre ei sunt și cei care au folosit aplicația AvoApp pentru mobil, deși numărul lor e scăzut încă. „Noi îi întrebăm pe fiecare privind nevoile lor, pentru că uneori cei care folosesc produsul de mobile nu trebuie să plătească aplicația web. De asemenea, un avantaj al nostru e că nu facem contracte mari, pe un an, ci lunare, pentru ca oamenii să poată încerca toate feature-urile“, spune Iuga.

Deși nu are experiență juridică, Cristian și-a dat seama rapid care sunt nevoile avocaților, vorbind cu ei și obținând feedback constant. „Ei au nevoie de gestiunea clienților și a oponenților, nu vor să aibă dulapurile pline de dosare și au nevoie de notificări simple și clare la termenele lor. Diferența la noi o face experiența utilizatorului, pentru că arată bine și e simplu“, spune Iuga.


De la Arad în toată România

AvoApp se dezvoltă într-un subsol din Arad. Sunt patru oameni care sunt mândri că și-au cumpărat birouri și au dezvoltat o aplicație folosită deja de oameni. Deși orice startup are nevoie de bani, Cristian spune că nu asta e ținta lui acum, menționând de lucruri mai nobile.

„La un moment dat făcusem optimizarea unui site pentru cataloage Ikea. M-a sunat Ikea Europa să-l dăm jos pentru că-i depășisem în căutări. Asta mă motivează, să am rezultate. Desigur că-mi trebuie și bani, dar nu e focusul meu. Dacă mă duc la un cabinet de avocatură și le place aplicația, atunci mi-am atins scopul“, spune fondatorul AvoApp.

„Eu sunt pasionat să fac ceva aici, vreau să am un impact bun în România. Dacă ești angajat vreau să nu fii stresat în fiecare zi și să-ți poți întreține familia. Nu e niciun alt avantaj în Arad. Nu are facultăți bune, nu are oameni, la Timișoara salariile sunt duble, dar vreau să arăt că se poate și aici“, mai spune Iuga.

http://start-up.ro/