Îți place să ții pasul cu cele mai noi tehnologii și ai în casă un smart TV, vorbești la un iPhone care are Siri sau deții orice alt aparat cu funcție de recunoaștere vocală? În acest caz, află că poți fi spionat extrem de simplu.
Producătorul de electronice și electrocasnice Samsung a recunoscut oficial că Smart TV-urile produse de ei înregistrează convorbirile private care au loc în camera în care se află televizorul.
În România, aproximativ o treime din piața de televizoare este reprezentată de Smart TV.
Conform unui articol apărut în „The Guardian”, în cadrul textului care prezintă politicile privind respectarea vieţii private (celebrele texte intitulate „privacy policy”), Samsung avertizează în legătură cu următorul lucru: „Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că vorbele pe care le rostiţi conţin informații personale sau sensibile, aceste informaţii se pot regăsi printre datele capturale şi transmise către terţi”.
Parker Higgins, activistul care a adus la lumină acest text din politicile companiei privind viaţa privată, compară acest paragraf cu un pasaj din celebrul roman „1984”, scris de George Orwell.
Într-o declarație pentru „The Guardian”, Samsung a încercat să calmeze spiritele, arătând că foloseşte practici de securitate standard precum criptarea datelor, pentru a-şi proteja consumatorii.
Compania a amintit faptul că funcţia recunoaşterii vocale poate fi activată sau dezactivată de către utilizator.
Compania a precizat, de asemenea, faptul că „Samsung nu reţine date de voce şi nu le vinde către terţi. Dacă un consumator consimte şi foloseşte funcţia de recunoaştere vocală, datele de voce sunt furnizate către terţi în cadrul unui proces căutare a unei comenzi solicitată prin voce. Altfel spus, datele de voce sunt trimise la un server, care caută conţinutul şi care întoarce apoi acel conţinut la TV”.
În ciuda tuturor explicaţiilor companiei, responsabilii unor asociaţii care se ocupă de protejarea drepturilor la viaţa privată sunt de părere că ceea ce face Samsung este spionaj prin intermediul televizorului.
„Samsung trebuie să înţeleagă faptul că nu toată lumea doreşte să fie spionată prin televizor. Este revoltător faptul că grupul a scris chiar în „privacy policy” că și în condițiile în care proprietarul televizorului decide să nu-şi împărtăşească viaţa privată, compania ar putea lua oricum informaţii”, spune pentru „The Guardian”, Emma Carr, director în cadrul Big Brother Watch.
Samsung nu este singura companie asupra căreia planează controverse privind funcţia de recunoaştere vocală. Consola Xbox de la Microsoft a fost acuzată de acţiuni similare, scrie „The Guardian”, care completează lista cu nume precum Apple, care are funcţia Siri, Google sau Amazon care au dezvoltat, de asemenea, funcţii de recunoaştere vocală.
Money.ro