În cadrul unei operaţiuni de anvergură lansată în întreaga Italie, poliţia a reuşit dezmembrarea celebrului grup criminal de falsificatori de bani cunoscut ca „Grupul Napoli“, care a „fabricat“ 90% din bancnotele euro false care circulă în lume şi care a deversat pe continentul european peste jumătate miliard de euro în ultimii 15 ani. Potrivit The Independent, grupul a împins impertinenţa până la a pune în circulaţie în Germania bancnote inexistente de 300 euro. Banda criminală a fost descrisă drept duşmanul de moarte al Băncii Centrale Europene.
56 de persoane au fost arestate în cadrul amplei operaţiuni desfăşurate în Italia contra „Grupul Napoli” de falsificatori de bani. Cei arestaţi, în principal în preajma oraşului Napoli, au fost inculpaţi pentru falsificare de bancnote şi monede, falsificare de documente oficiale şi crearea unui grup criminal organizat. Forţele de ordine au descoperit o imprimerie clandestină la Arzano, în apropiere de Napoli, şi un atelier unde se băteau monede false la Gallicano, în Lazio, în regiunea Roma. Potrivit poliţiei, „Grupul Napoli” avea 11 organizaţii care au inundat Europa cu euro falşi, fiecare din aceste structuri având sarcini bine definite – fabricarea de monede false, imprimarea bancnotelor false de bancă, transferarea banilor contrafăcuţi spre diferite ţări.
Acum, banda a reuşit să exporte în Germania bancnote false de 300 euro, care au fost acceptate de o întreprindere naivă, dar au sfârşit prin a atrage atenţia poliţiştilor aflaţi pe urmele falsificatorilor de bani. „Grupul Napoli”, care este responsabil de fabricarea şi distribuirea a 90% din banii falşi care circulă în lume, reuşise „un control complet al pieţei internaţionale datorită distribuirii de cantităţi semnificative de bani falsificaţi”.
Procurorii din Napoli au început studierea sursei bancnotelor false la începutul anului 2012, cu susţinerea Europol şi a Oficiului European de Luptă Contra Fraudei şi au reconstituit modul în care grupul a preluat controlul pieţei la nivel mondial. Criminalii distribuiau cantităţi importante în Italia şi numeroase alte ţări, Franţa, Spania, România, Germania, Bulgaria, Albania, Senegal, Maroc, Tunisia şi Algeria fiind cele mai afectate. Din 2002, autorităţile monetare din zona euro au retras din circulaţie cinci milioane de bancnote false însumând 300 milioane euro, dar estimează că este doar vârful icebergului. Potrivit Europol, 50% din falsele bancnote care circulau în 17 state din eurozonă erau fabricate în mica localitate Giuliano, aflată la nord de Napoli, şi în împrejurimi. Majoritatea falşilor euro „made in Giuliano”, în valoare de 20, 50 şi 100, sunt comandaţi din Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Columbia. Bancnotele false erau vândute unui „angrosist” la 10% din valoarea lor nominală – 100.000 euro adevăraţi contra unui milion de euro falşi. De la el se aprovizionează intermediari, mici criminali locali sau curieri străini (adesea estonieni sau lituanieni), care duc valizele cu bani în Spania, Belgia sau Lituania, la fiecare tranzacţie preţul crescând cu 10% din valoarea lor nominală. Camorra napoletană a tolerat această activitate şi a folosit uneori false bancnote pentru a plăti imensele livrări de droguri provenite din Columbia.
Concurenţa bulgară
Tipografii care ştiu să imite elementele de securitate din diversele bancnote se numără pe degetele celor două mâini şi pentru crima organizată aceşti falsificatori sunt foarte valoroși. Când un grup reuşeşte să atragă unul în plasă nu îi mai dă drumul. Îi controlează toate activitățile, toate mişcările, chiar dacă se află în închisoare. Dacă jumătate din producţia europeană este asigurată de membrii crimei organizate originari din Giuliano, acum ei trebuie să facă faţă concurenţei bulgare. În zonele rurale din sudul ţării şi în împrejurimile capitalei Sofia, unde copierea dolarilor este o veche tradiţie, falsificatorii produc acum bancnote galbene cu valoarea de 200 euro, de o calitate excelentă, arată experţii. La Varna, în zona industrială, Europol şi serviciile nord-americane au descoperit în ianuarie 2004 una dintre primele imprimerii din lume capabile să reproducă bancnote puse în circulaţie cu doi ani înainte. Opt ani mai târziu, centrele de producţie s-au deplasat în jurul oraşelor Plovdiv şi Haskovo, în sudul Bulgariei. Franţa şi Spania se află în urma Italiei în producţia de monede false, dar în aceste două ţări, falsificatorii se folosesc de imprimante laser de ultimă generaţie, o tehnologie care a deschis piaţa bancnotelor false experţilor în informatică şi graficienilor care folosesc cele mai sofisticate calculatoare. Turcia, România şi Albania nu produc bani falşi, dar curierii lor fac naveta între Napoli şi Sofia pentru aprovizionare. Revânzătorii cei mai eficienţi aparţin lumii interlope lituaniene care au avut ideea răspândirii bancnotelor false folosindu-se de reţelele rodate ale dealerilor de droguri.