În 2018, doi șoferi de taxi din Terrassa, nord-estul Cataloniei, și-au spus că este momentul să-și găsească o altă activitate. Joan Bartra, 45 de ani, și Joel Cuscó, 42 de ani, mai începuseră împreună o afacere în sectorul imobiliar, dar a venit criza financiară din 2008 și au dat faliment și așa au ajuns să facă taximetrie. „Însă nu vrei să conduci taxiuri până la 65 de ani”, spune Bartra, care a recunoscut, însă, că aplicațiile mobile de transport sunt profitabile, însă „te țin permanent în priză”, scrie safenews.md.
Așa că cei doi taximetriști și-au spus că le trebuie o nouă activitate, mai așezată. Au petrecut luni întregi cercetând pe gigantul online Amazon ce produse s-au vândut bine în SUA și care încă nu erau disponibile în Europa. Produsul pe care l-au ales a fost o bară de protecție din spumă folosită pentru a-i opri pe copiii de peste doi ani să cadă din pat. Au creat marca Banbaloo, au contactat un producător din China, au adaptat produsul, au făcut un site și, în ianuarie 2019, bara de protecție pentru copii era gata de vânzare pe Amazon. Acum, doi ani și jumătate mai târziu, și-au vândut creația către o nouă companie spaniolă care cumpără vânzători pe Amazon și îi duce la un nivelul superior. Această companie nu a dezvăluit prețul de cumpărare, dar cei doi spun că au primit „mai mult de un milion de euro”, relatează El Pais.
Și nu sunt singurii care au avut succes pe Amazon. Potrivit datelor gigantului de retail, 150 de companii din Spania au realizat venituri de peste un milion de euro în 2020. Deși Bartra și Cuscó nu au dezvăluit cifrele exacte ale Banbaloo, anul trecut au câștigat în jur de 100.000 de euro pe lună, iar asta le-a adus compania în grupul celor 150.
Există încă multe îndoieli cu privire la acest tip de activitate. „Oamenii nu o văd ca pe o afacere serioasă, dar ea este”, spune Cuscó. „Când spui că ai vândut produse pe Amazon și se pare că o faci pentru câțiva bani în plus”.
Succesul celor doi arată, de asemenea, modul în care tehnologia poate schimba felul în care sunt făcute afacerile. Este nevoie de doar două computere, cunoștințe de engleză și multă dedicare. Nici nu este necesar să ieși din casă. „Înainte, doar companiile făceau acest lucru (înființarea de afaceri pe Amazon – n.n.), dar acum și persoanele fizice o fac”, a declarat pentru El Pais Sergi de Pablos, cofondator Yaba, compania care a cumpărat afacerea celor doi taximetriști.
Cum au început cei doi taximetristi afacerea pe Amazon
Cuscó a auzit pentru prima dată despre vânzarea produselor pe Amazon la mijlocul anului 2018, de la niște prieteni, iar unul dintre ei făcuse ceva cercetări în această direcție. El a vorbit cu Cuscó despre ideile lui, însă nu a mers niciodată până la capăt. Când Cuscó s-a întors acasă în acea zi, a intrat pe YouTube pentru a afla mai multe.
În vârstă de 42 de ani, Cuscó nu are nicio pregătire în economie sau afaceri. „În al doilea an de liceu, am început să vând bere la concerte”, spune el. Dar YouTube l-a învâțat să descopere Amazonul. El și Bartra au cumpărat două cursuri de la doi experți în vânzări digitale cu 1.500 de euro. De asemenea, au cumpărat programul Jungle Scout, care estimează vânzările produselor Amazon în diferite țări. Cu acest program, au putut afla ce produse au funcționat bine în SUA și care nu erau disponibile în Spania. „Am restrâns lista la 20 de opțiuni și ne-am decis pentru bara de protecție pentru paturi”, spune Cuscó. „Găsirea unui produs este cea mai importantă parfte a proiectului”, a completat Bartra.
Când a venit timpul să găsească pe cineva care să facă bara de protecție din spumă, cei doi și-au îndreptat atenția către AliBaba, cel mai mare retailer online din Asia. Într-un chat intern, au început să caute producători de spumă. Au găsit unul care le-a plăcut și au cerut o mostră. Bartra și Cuscó au dormit apoi o săptămână cu bara de protecție și au constatat că funcționează. Au creat apoi un cont de Instagram pentru a promova produsul, dar ceea ce a fost cu adevărat esențial a fost cumpărarea de publicitate pe Amazon pentru termenul de căutare „bară de protecție pentru pat”. La acea vreme, singurele produse de acest gen disponibile erau din lemn și metal. Bara de protecție din spumă Banbaloo putea crea o nișă și așa s-a întâmplat.
„Am venit cu un produs mai moale, care nu provoacă răni, transportabil”, a spus Bartra, care a mai precizat că fotografiile profesionale au fost, de asemenea, esențiale.
Banbaloo era pe drumul cel bun, dar mai erau multe de făcut: trebuia să se diversifice. Acum compania are în jur de 30 de produse diferite, toate pentru copii. Dar, în timp ce partenerii de afaceri și-au mărit gama de produse, au fost nevoiți să se asigure că Amazon nu rămânea fără stoc.
Când au ajuns la venituri lunare de 100.000 de euro, Amazon i-a contactat ca să-i întrebe dacă doresc să plătească pentru un antrenor care să îi ajute să-și îndeplinească următoarele obiective, dar au refuzat și au preferat să vândă apoi cu totul afacerea.
Bartra și Cuscó vor să înceapă acum o nouă afacere pe Amazon. „Sau mai multe”, spune Cuscó. „Știu ce taste să apăs de data asta. Există o mulțime de nișe acolo, suficiente pentru încă 10 ani de afaceri bune.”
Apariția unor companii precum Yaba este un indiciu că acest tip de afacere are viitor. Cât despre vânzarea Banbaloo, Bartra explică: „Trebuie să fii conștient de limite… când atingi o limită și nu mai ai idei noi. Fie angajezi oameni noi, fie stai pe loc”.