Duminică, 15 Decembrie 2013 09:34

Ţara care ştie să facă bani din gunoi. Sunt nevoiţi să importe 800.000 de tone de gunoi în fiecare an

04c4fc21ec1d9efe0246517be6c9affb.nnSuedia se află printre ţările europene care reciclează cel mai mult din ce consumă, cetăţenii fiind atât de implicaţi în problemele de mediu încât statul este nevoit să importe 800.000 de tone de gunoi în fiecare an, scrie The Huffington Post.

20% din termoficarea Suediei provine din arderea deşeurilor, iar peste 250.000 de locuinţe sunt alimentate cu energie electrică din aceeaşi sursă. Din moment ce majoritatea deşeurilor sunt reciclate, statul suedez este nevoit să importe gunoi pentru a alimenta necesarul de gunoi pentru ardere.

Gospodăriile suedeze reciclează majoritatea deşeurilor, numai 4% din ce rămâne ajungând în depozitele de deşeuri. Suedia a făcut obligatoriu pentru locuinţe să se separe reciclabilele de guno, iar producătorii ajută gestionarea materiei reziduale.

Prin contrast, americanii reciclează numai 34% din deşeuri, conform Agenţiei Pentru Protecţia Mediului din Statele Unite, şi peste jumătate din deşeurile gospodăriilor americane ajung în gropi de gunoi, în total 136 de milioane de tone.

Facilităţile de ardere a gunoiului din Statele Unite pot gestiona numai o mică parte din deşeuri, iar majoritatea rezidurilor arse ajung în depozite pentru gunoaie.

Un studiu arată că americanii aruncă aproape jumătate din mâncare, risipă care ajunge la o sumă totală de 165 de miliarde de dolari pe an.