„Whisk(e)y-ul (formă de scriere menită să acopere toate tipurile acestei băuturi, indiferent de unde e produsă - n.red.) există de mai bine de o mie de ani, în diverse forme, în insulele arhipelagului Marii Britanii şi Irlandei“, spune Radu Moldovan, marketing director Pernod Ricard. El explică totodată că variantele moderne, pe care le recunoaştem astăzi şi le clasificăm în whisky în Scoţia şi whiskey în Irlanda sau America, au la bază o legislaţie foarte precisă.
„Mă refer efectiv la acte normative care guvernează producţia acestei băuturi şi care definesc clar ce se poate şi nu se poate face cu un lichid pentru a-l numi whisk(e)y de o anumită origine sau reţetă.“
Astfel, whiskeyul irlandez este distilat de trei ori, cel scoţian de două, iar cel american o singură dată. Tipul de cereală care poate fi distilat, de la orz, grâu, secară, este şi el definit, fiecare stat având o propensiune pentru un anume tip de ingredient, afirmă executivul Pernod Ricard, companie care are în portofoliu branduri precum Chivas, Ballantines sau The Glenlivet. Tipul distilării, continue sau în alembic, este şi el diferit de la o regiune la alta.
„Învechirea whiskeyului american, generic cunoscut sub numele de bourbon, se poate face doar în butoaie noi de stejar, în timp ce reţetele clasice de whisky scoţian necesită învechirea în butoaie «utilizate» anterior.“
Radu Moldovan explică totodată că atâta timp cât se produce un distilat dintr-o bază fermentată din cereale, care se învecheşte în butoaie, produsul poate fi numit whisk(e)y însă nu poate avea alte specificaţii, precum bourbon sau single malt, decât dacă respectă reţeta specifică acelui tip anume de produs. „Whiskeyul scoţian, single malts, se evidenţiază prin procesul de producţie - fiind realizat într-o singură distilerie şi maturat în butoaie de lemn în care au fost păstrate fie vinuri aromate, fie alte whiskeyuri burbon“, spune Cristina Coman, marketing assistant în cadrul Brown-Forman România. Grupul are în portofoliu mai multe mărci printre care Jack Daniel’s, The GlenDronach sau Woodford Reserve.
Pe lângă aceste detalii, mediul în care se realizează producţia, respectiv maturarea are o puternică influenţă asupra produsului finit, Scoţia fiind un ţinut aparte cu coaste abrupte, plaje stâncoase, văi şi câmpii montane. Toate acestea contribuie la „construirea“ unui produs unic destinat cunoscătorilor care recunosc şi apreciază licoarea, care înţeleg ceea ce contează cu adevărat şi sunt dornici să exploreze şi să descopere, adaugă ea.
Dragoş Mateescu, Single Malt Society coordinator, povesteşte la rândul său despre diferenţele dintre whisk(e)y-uri. Single Malt Society este un club care se adresează atât pasionaţilor de single malt, cât şi celor care abia acum descoperă categoria de elită a whisky-ului. Iniţiativa aparţine grupului Alexandrion, lider în producţia şi distribuţia de băuturi alcoolice din România şi din 2017 singurul producător de single malt din ţară. Pe 11 septembrie 2017, Alexandrion Group a anunţat debutul primei producţii de distilat de malţ, care va sta la baza primul single malt produs în România.
Produsul, distilat de două ori, a fost depozitat în butoaie şi este maturat cel puţin trei ani în crama de la Bucov, Pleaşa. Compania deţine însă în portofoliu şi alte branduri de whisk(e)y precum Glenfiddich.
„Toate «scoţienele» sunt scotch (distilat, maturat şi îmbuteliat în Scoţia). Nu poate fi scotch decât un whisky scoţian. Aici avem blended scotch (combinaţie de grain whisky - produs din amestec de cereale şi distilat continuu, plus mai multe single malturi) şi mai avem şi single malturile. American whiskey cuprinde bourboanele şi Tennessee whiskey care trebuie să aibă în mixul de cereale pentru distilare cel puţin 51% porumb“, spune Dragoş Mateescu.
Irish whiskey-urile sunt în majoritatea lor triplu distilate, deci cu arome mai fresh, spre măr verde. Irish pot still whiskey este caracteristic doar irlandezilor şi este distilat din amestec de orz malţat şi orz nemalţat.
„Whisky-urile japoneze pe de altă parte sunt foarte aromate beneficiind de finisarea maturării în butoaie de stejar Mizunara ce conferă arome exotice. Blendurile lor sunt un amestec din distilate produse doar în distileriile fiecărui producător, fără a face schimb între proprietari diferiţi.“
În ceea ce priveşte Anglia, nu are tradiţie în distilarea de whisky, dar este pe un trend ascendent de producţie pentru single malt şi blended, conchide el.
Whisky se produce şi în Canada, India, Argentina, Brazilia, Australia, Germania, sau Elveţia, spune Răzvan Tucaliuc, CEE group brand manager PPD.
„Există patru paşi principali - malţarea, fermentaţia, distilarea şi învechirea. Totuşi, nu este o regulă ca un whisky vechi să fie
neapărat mai bun. Regula spune că un whisky scoţian, la fel ca cel irlandez, trebuie să aibă minimum 3 ani petrecuţi în butoaie de stejar, în timp ce un whiskey american de obicei nu depăşeşte 4 ani de maturare.“
Dat fiind că această băutură cu o istorie de peste un mileniu are atât de multe particularităţi, ce face un whisk(e)y să fie bun?
„Există atât de multe metode, tradiţii, standarde şi procese de fabricaţie pentru a obţine o sticlă de whisky, care variază între mii de distilerii din întreaga lume, încât îmi este greu să identific un singur secret“, recunoaşte executivul PPD, companie care are în portofoliu mărci precum Lagavulin sau Johnnie Walker.
De la scotch-urile single malt unice, la bourbon-urile americane, şi până la ediţiile rare, produse în tihnă în ani de zile, în insulele scoţiene, există foarte multe elemente care influenţează alegerea whisky-ului „perfect“.
„Există şase referinţe de gust în whisky, iar astfel orice combinaţie între ele poate să nască un alt gust, astfel încât paleta de gusturi tinde să pară infinită, pornind de la arome de fum, fructate, fresh, lemnoase, spicy până la cereale.“
Bogăţia gustului vine din întreg procesul de producţie, ţine cont de zona geografică în care a fost produs, de apa folosită, metoda de filtrare sau butoaie, atunci când vine vorba despre îmbătrânirea whisky-ului. „Pentru fiecare whisky se pot identifica zeci de arome şi gusturi sofisticate, ceea ce poziţionează acest lichid ca fiind unul dintre cele mai versatile din categoria băuturilor spirtoase din lume. Acest lucru înseamnă că whisky-ul surprinde nu numai atunci când este băut straight (simplu), ci şi în diferite combinaţii surprinzătoare, cu diferite sucuri care îi potenţează anumite calităţi.“
Radu Moldovan, marketing director Pernod Ricard, compară un whisk(e)y bun cu un film bun. E vorba de un mix de elemente care în individualitatea lor nu par ieşite din comun insă împreună generează o reacţie la un nivel emotional în rândul spectatorului, în cazul filmului, respectiv al degustătorului, în cazul whisk(e)yului.
„Un whisky (whiskey) bun este cel care îţi place mai mult. Elita whisky-urilor este considerată, totuşi, single maltul, iar aici Scoţia deţine supremaţia (...)“, spune Dragoş Mateescu, Single Malt Society coordinator.
El adaugă că diferitele feluri de whisk(e)y se beau diferit. Astfel blend-urile, cele americane şi irish-urile se pot bea cu sifon (soda), apă, gheaţă sau în cocktail. Japonezii au tradiţia de a bea highball sau în combinaţie cu mult sifon. „Single malturile au recomandarea de a se bea doar cu adaos de apă plată la temperatura camerei.“
Reţeta „on the rocks“ nu dă niciodată greş însă, spune Cristina Coman, marketing assistant în cadrul Brown-Forman România. „Astfel, un single malts de calitate servit alături de un cub de gheaţă reprezintă reţeta ideală indiferent de sezon.“ Whisky-ul nu mai înseamnă însă de mult doar whisky straight sau whisky cu cola, ci o multitudine de combinaţii, menite să satisfacă chiar şi cele mai pretenţioase gusturi, datorită caracterului versatil al acestei licori, spune executivul PPD.
„Whisk(e)y-ul are aceeaşi cantitate de alcool ca orice altă băutură spirtoasă, însă datorită caracterului său, uneori, poate să dea senzaţia că este o băutură mai puternică sau prea parfumată.“
Datorită versatilităţii sale şi în funcţie de profilul său de gust, el poate fi preparat sub forma unui long drink în care se adaugă o măsură de whisky şi se completează cu un suc de diferite arome, precum: ghimbir, piersică, limonadă, tonic etc. Pentru un twist special, se poate orna (garnish) cu lime, bucăţi de ananas, zmeură, rozmarin, măr sau scorţişoară, conchide Răzvan Tucaliuc.
Acum că am descoperit toate secretele acestei băuturi, nu mai rămâne decât să găsim ocazia potrivită pentru un pahar. Şi, nicio ocazie nu-i mai bună decât prezentul.
