Un băiat în vârstă de 5 ani din statul american Michigan, căruia îi era poftă de fast food, a sunat la serviciul de urgenţă 911, la mijlocul lunii aprilie, pentru a plasa o comandă de burgeri, iar poliţiştii au fost înţelegători şi i-au adus la uşă comanda, scrie Mediafax.
Potrivit Fox News, copilul a făcut apelul la 911 în timp ce bunica lui, care îl supraveghea, dormea.
„Puteţi să îmi aduceţi nişte burgeri de la McDonald’s?”, a spus băiatul dispecerului. Acesta, suspicios, a trimis un echipaj de poliţie să vadă dacă micuţul e bine. Pe drum spre casa copilului, agentul Dan Patterson a oprit la un restaurant fast food şi i-a luat ceva de mâncare.
„M-am gândit că dacă tot trec pe lângă un restaurant McDonald’s, să-i iau ceva”, a spus agentul.