Scrutinul pentru alegerea președintelui, din luna noiembrie 2020, creează multiple “ferestre de oportunitate” pentru democrația moldovenească. În primul rând, există șanse reale ca la conducerea președinției să ajungă o femeie, stimulând astfel participarea dezinhibată a femeilor în politica autohtonă. Al doilea moment esențial poate fi înregistrarea primei victorii, în urma votului popular, a candidatului cu viziuni politice dominate de o afiliere pro-occidentală irevocabilă. Nu în ultimul rând, apare oportunitatea de a lansa și pedala reforme radicale din numele președintelui, minim pe durata a 4 ani, cu condiția unui sprijin robust din partea Parlamentului și Executivului. Stabilitatea mandatului de președinte este incomparabilă cu natura efemeră a guvernelor, expuse mereu moțiunii de cenzură sau cu slăbiciunea parlamentelor, provocată de probabilitatea constantă a anticipatelor. Aceste oportunități se pot materializa, dar numai dacă actualul președinte Igor Dodon pierde alegerile în fața principalului lider al opoziției, ex-premierul Maia Sandu.

Într-un sistem de guvernare parlamentar, atribuțiile majore ale președintelui alcătuiesc responsabilități din sfera politicii externe. Până acum, dezbaterile politice (pre-)electorale inițiate de opoziție au vizat numeroasele neajunsuri din politica internă. În concret, opoziția s-a concentrat pe reanimarea acuzațiilor vechi și noi despre implicarea lui Igor Dodon în abuzuri și acte de corupție între anii 2006-2020. Reieșind din firea divizată a preferințelor geopolitice ale societății, ocuparea atenției publice cu problematica sărăciei, corupției atotcuprinzătoare și guvernării ineficiente a gărzii politice vechi poate scădea relevanța votului geopolitic. Această tactică pare să definească, deocamdată, conduita Maiei Sandu. Contrar acesteia, Igor Dodon pune în discuție nu doar politica internă, dar și orientarea externă a țării. El promovează asiduu politica multi-vectorială, potrivit căreia dialogul cu Rusia trebuie refăcut pentru a echilibra relațiile cu Occidentul.

Un alt „2016” sau ba?

Deși majoritatea sondajelor locale suferă de credibilitate redusă, unele dintre acestea, totuși, permit schematizarea distanței existente între pretendenții principali pentru fotoliul de președinte. Dacă în scenariul electoral nu intervin schimbări radicale – neînregistrarea candidaturii sau agravarea situației epidemiologice - atunci unicii concurenți reali în disputa pentru președinție vor fi Igor Dodon și Maia Sandu. Pe de o parte, repetarea duelului electoral din 2016 (30 Octombrie-13 Noiembrie), se datorează capacității lui Igor Dodon de a capitaliza pe eliminarea de la putere a oligarhului Vladimir Plahotniuc. Pe de altă parte, Maia Sandu și-a cimentat pozițiile ca urmare a intransigenței față de agenda de reformă, în pofida duratei scurte a mandatului de premier (5 luni).

Conform rezultatelor electorale din 2016, Igor Dodon și Maia Sandu au obținut 680,550 voturi și respectiv 549,152 voturi în primul tur. În al doilea tur, rezultatul s-au împărțit în 834,081 de voturi (52,1%) pentru primul și 766,593 (47,8%) pentru al doilea candidat. Cu alte cuvinte, superioritatea electorală a lui Igor Dodon a constat în circa 67 mii de voturi (5%). Ca și la alegerile prezidențiale anterioare, actualmente, între Igor Dodon și Maia Sandu există un decalaj în preferințele de vot ale populației. Diferența de circa 5-10%, elucidată de sondaje, nu este însă deloc determinantă pentru deznodământul alegerilor (Vezi Tabelul de mai jos).

Tabel. Intenția de vot vizavi de principalii pretendenți (%, anii 2016, 2019)

Sursa: IPP.md

Un motiv serios pentru a privi cu rezervă la aceste decalaje este rata indecișilor, care atinge circa 60% din populație. La aceasta se însumează variațiile puternice în dispoziția electoratului, produse de avansarea crizei sanitare (circa 46 mii cazuri de infecții și peste 11.530 cazuri la 1 milion persoane populație) și insuficiența resurselor pentru mitigarea celei climatice (secetă de proporții nevăzute – reducerea roadei cu circa 25%).

2016 versus 2020

Victoria lui Igor Dodon împotriva Maiei Sandu în anul 2016, chiar dacă la o diferență nesemnificativă de circa 4% (sau 67 mii de voturi), a rezultat din avantaje comparative, nici pe departe de impactul electoral al meritelor individuale. O serie de factori politici - controlabili și involuntari – au influențat mersul alegerilor în beneficiul lui Igor Dodon.

Factori politici intenționați. Pentru început, regimul oligarhic, condus de Vladimir Plahotniuc între anii 2016-2019, l-a favorizat pe Igor Dodon prin intermediul discreditării mediatice a Maiei Sandu. Eșecul celui mai integru lider al opoziției emergente îl îngrijora pe Plahotniuc mai mult decât victoria candidaturii hiper-compromise a lui Dodon. O parte din eforturi s-a concentrat pe discreditarea mediatică, al cărui apogeu a fost răspândirea falsului despre preluarea a “30 de mii de refugiați sirieni” din Germania, în cazul victoriei Maiei Sandu. Dezinformarea propagată în spațiul public a stimulat anumite voturi pro-Dodon. Alte contribuții s-au cristalizat sub forma transportării votanților din regiunea transnistreană (6.964 de persoane în primul tur și 16.728 - în al doilea) și deficiențele votării în străinătate în condițiile unei mobilizări masive a diasporei (67.205 votanți - în primul tur și 138.720 - în turul doi). Îngrijorările legate de asigurarea corectitudinii votării în 2020 continuă să facă referință la transportarea votanților din regiunea transnistreană și secțiile de votare în străinătate. Pe de o parte, președintele Dodon insistă pe asigurarea dreptului la vot pentru cetățenii din stânga Nistrului, adică facilitarea participării. Pe de altă parte, solicitările de înregistrare prealabilă pentru votarea în străinătate sunt suspectate de manipulare pentru a justifica multiplicarea secțiilor de votare în Rusia. Suspiciunile reies din triplarea înregistrării prealabile a votanților moldoveni în afara țării pentru scrutinul din 2020, comparativ cu interesul la alegerile parlamentare din 2019 (doar 24 mii). CEC deja a dispus inaugurarea secțiilor de votare, cu o schimbare incrementală a numărului secțiilor de votare în Rusia - de la 8 unități în 2016 (8% din totalul de 100 secții) până la 38 unități în 2020 (18% din totalul de 202 secții).

Factori politici neintenționați. În 2016, PAS de abia făcea primii pași în politica autohtonă. S-a constituit cu aproape 5 luni înainte de scrutinul prezidențial, iar experiența politică a Maiei Sandu era oarecum incipientă. Iar votul din 2016 era de protest împotriva lui Dodon într-o proporție mai mare decât va fi în 2020, când Maia Sandu a adunat merite personale. În decurs de 4 ani, sub conducerea ei, PAS a propulsat în Parlament 14 deputați. După alegerile locale din octombrie 2019, formațiune dispune de o infrastructură teritorială ramificată, dezvoltată alături de Platforma DA, cu care a colectat circa ¼ din voturile populației. Traiectoria politică traversată de Maia Sandu între 2016 și 2020 a fost marcată esențial de sacrificarea funcției de prim-ministru în lupta pentru reformarea procuraturii. Acest gest a umbrit critica legată de acceptarea coaliției tehnice cu PSRM, instituită după demontarea regimului oligarhic în vara lui 2019.  

Alegeri cu sau fără geopolitică?

În conformitate cu prevederile constituționale, președintele numește judecători și procurorul general, la recomandarea altor instituții (Consiliul Superior al Magistraturii și respectiv Consiliul Superior al Procuraturii). De asemenea, el este acel actor politic care propune candidatura premierului și poate să tergiverseze votarea legilor prin aplicarea veto-ului (o singură dată per lege). În multe privințe, funcțiile președintelui sunt (inter-)dependente de alte instituții, cum ar fi convertirea dreptului la inițiativă legislativă într-o lege votată de facto. Prin urmare, acesta nu poate fi totalmente autosuficient, iar domeniile în care acesta acționează autonom sunt infime ca număr. Din acest considerent, forța președintelui în politica internă și externă reiese din suficiența reprezentării intereselor sale politice în Parlament și Guvern. În consecință, funcția de președinte fără o majoritate parlamentară și compoziție guvernamentală convenabile va determina un mandat slăbit de conflicte inter-instituționale.

În domeniul politicii externe, atribuția majoră a președintelui ține de negocierea și semnarea tratatelor internaționale, care trebuie ratificate ulterior de Parlament. Aceste limitări au fost ocolite de președintele Igor Dodon, când acesta a solicitat statutul de țară observatoare în Uniunea Economică Euroasiatică, conferit în mai 2018 (IPN, Mai 2018). Prin urmare, cu unele abateri, competențele prezidențiale se pot extinde parțial temporar, mai ales dacă nu are loc sesizarea Curții Constituționale.

Până la demararea campaniei electorale, Igor Dodon și Maia Sandu au formulat preponderent mesaje ce atacă problemele socio-economice ale țării. Deși fără exces de zel, Dodon menține accentul geopolitic prin reiterarea caracterului multi-vectorial al politicii externe, încurajând sporirea influenței rusești. În schimb, el poate primi asistența Rusiei (credit inter-statal, ajutor umanitar) și accede la votanții moderați și cei pro-ruși. Această dependență geopolitică diferă de relațiile cu Occidentul, care se bazează pe magnificarea reformelor, ale căror desfășurare fortifică instituțiile democratice. Anume acest tip de politică externă, în mod subtil, este promovat de Maia Sandu. Chiar dacă nu etalează cu discursuri pro-occidentale, ea le substituie cu dedicația pentru instaurarea statului de drept în Moldova, care reprezintă principiul consacrat al modelului occidental de dezvoltare.

Cât timp Moldova este în afara UE, iar Rusia este prezentă prin regiunea transnistreană și autonomia găgăuză, “votul geopolitic” va figura la alegeri. Spre deosebire de anul 2016, concurenții politici principali folosesc geopolitica într-un regim mai silențios sau deghizat. Ambele tabere înțeleg că o poziționare geopolitică deschisă poate fi un dezavantaj într-o societate polarizată. Orice mișcare pe acest teren va fi calculată cu atenție pentru a diminua costurile electorale.

În loc de concluzii…

Atât Igor Dodon, cât și Maia Sandu au știut că sunt principalii concurenți la funcția de președinte, cu mult timp înainte ca pregătirile electorale să înceapă. Unica întrebare pertinentă se referă la votul geopolitic și cât de mult acesta va conta pentru a determina câștigătorul.

Până acum, doar Igor Dodon a reamintit despre politica externă. Principalul lider al opoziției, Maia Sandu a adus în atenția publică subiecte din sfera politicii interne. Într-o societate polarizată pe multiple criterii, inclusiv legate de orientarea externă a țării, poziționarea geopolitică poate izola bazinul potențialilor votanți.

Oricum, cel mai reușit pare să fie poziționat Igor Dodon, datorită politicii multi-vectoriale, care unește atât voturile moderate, cât și cele pro-ruse. Totuși, Maia Sandu poate compensa absența unei retorici conturate vizavi de politica externă prin focusarea pe reforme, inclusiv combaterea corupției. Pe lângă efecte practice, acestea vor materializa principiile occidentale de funcționare a statului. “Votul geopolitic” este inevitabil, deoarece scrutinul mobilizează diaspora și migranții moldoveni, dar ponderea lui încă nu este în totalitate decisă și previzibilă.

Dionis Cenușă

ipn.md