Activitatea economică a Republicii Moldova se va comprima în anul curent. Economiştii anticipează o creştere de doar 3,5% pe fundalul înrăutăţirii situaţiei economice din regiune, dar şi o încetinire a activităţii investiţionale după ce în 2018 aşteptările au fost de 4,8%.

Totodată, deficitul bugetar ar putea atinge nivelul de 3% din PIB, fapt ce se va reflecta în creşterea împrumuturilor de la bănci şi va lăsa sectorul real fără resurse de creditare bancară. Mai mult decât atât, pentru a face faţă dezechilibrelor fiscale, viitorul Guvern ar putea recurge la majorări de taxe/impozite şi/sau optimizări majore în sectorul public, cu efect negativ asupra creşterii economice.

“Populaţia ocupată a crescut cu 3,7% an/an, până la 1,3 milioane, iar numărul de şomeri s-a diminuat cu 25,5% an/an la 38 mii în 2018, evoluţii determinate, în principal, de creşterea investiţiilor productive. Rata medie anuală a şomajului a scăzut de la 4,1% în 2017 la 3,1% în 2018 (cel mai redus nivel din 1993), cu următoarea distribuţie: 3,5% la bărbaţi şi 2,5% la femei. În scenariul macroeconomic se arată că media anuală a şomajului s-ar putea situa la 3% în 2019 şi 2020, cu perspectiva scăderii sub acest nivel în 2021, în contextul redinamizării economiei mondiale şi investiţiilor productive la nivel naţional”, potrivit analizei săptămânale a Victoriabank.

Economiştii de la Expert Grup scot în evidenţă câteva riscuri pentru economia Republicii Moldova din anul 2019. Este vorba despre majorările salariale în cadrul reformei de salarizare care comportă şi un set de riscuri majore pe termen mediu pentru finanţele publice. Un risc important, precum s-a menţionat mai sus, ţine de prevederile indexării automate a salariilor la ratele de inflaţie. În anii cu accelerare a inflaţiei, bugetul de salarizare va creşte automat şi va face presiuni asupra balanţei bugetare. Alt risc important ţine de suprapunerea în timp a două reforme cu impact negativ asupra bugetului – reforma fiscală şi majorarea salariilor. Există riscul că reforma fiscală nu va conduce la stimularea activităţii economice şi a veniturilor bugetare pe termen mediu, ceea ce va restrânge spaţiul de majorare a salariilor în continua­re. Într-o astfel de conjunctură fiscală, cel mai probabil că salariile vor creşte în termeni doar nominali, nu şi reali, până la următorul ciclu electoral. Aceste riscuri au fost recunoscute implicit de către Guvern prin recentul moratoriu de angajare a personalului în sectorul bugetar în funcţiile vacante înregistrate – moratoriu care va dura cel puţin până la finele anului 2019.

În ceea ce priveşte reforma fiscală, bunăoară, restructurarea sistemului fiscal va marca, în 2019, procesul investiţional. Şi anume, reducerea contribuţiilor sociale plătite de patron ar trebui să stimuleze procesul investiţional, însă reforma fiscală nu abordează problemele sistemice care afectează respectivul proces, cum ar fi corupţia sau ineficienţa justiţiei. Drept urmare, confidenţa mediului de afaceri rămâne scăzută, iar acest fapt temperează apetitul investiţional. Dinamica investiţională din ultimii ani susţine această ipoteză. Între 2014 şi 2017 investiţiile private au fost în scădere şi abia în 2018 s-a înregistrat o creştere. Din păcate, în 2019 incertitudinea politică doar va consolida neîncrederea sectorului privat. Cel mai probabil, impactul reformei fiscale va fi limitat şi o parte din sursele economisite de către companii nu vor fi orientate spre investiţii, iar acest fapt va limita expansiunea cererii şi va diminua creşterea economică, ceea ce, de asemenea, ar avea un impact negativ asupra bazei impozabile. Evoluţia în cauză, asociată cu ratarea veniturilor potenţiale, va determina o temperare a veniturilor bugetare. De fapt, încetinirea majorării încasărilor bugetare s-a observat deja în 2018. După creşterea nominală cu 16,2% în 2017, avansarea în 2018 a reprezentat 8,6%, iar pentru 2019 anticipăm o ascensiune cu doar 7,6%. Astfel, după alegerile parlamentare şi a celor locale, pentru a menţine echilibrul bugetar, e posibil să se recurgă la o abordare mai austeră în utilizarea finanţelor publice.

Drept recomandare pentru autorităţi, Expert Grup afirmă că scopul reformei fiscale se poate rezuma la două aspecte: reducerea economiei informale şi stimularea activităţii economice. Deşi reforma fiscală a diminuat într-o anumită măsură costurile activării în sectorul formal, mai sunt necesare şi alte acţiuni ce ar descuraja ocuparea informală şi fenomenul „salariilor în plic”. Printre priorităţile-cheie care ar duce la comprimarea economiei tenebre putem menţiona: dezvoltarea plăţilor electronice şi prin intermediul cardurilor bancare, precum şi educarea financiară a populaţiei. Totuşi, nivelul înalt al economiei informale are o cauză mult mai complexă. În condiţiile în care achitarea impozitelor se transpune în servicii publice de calitate nesatisfăcătoare, înclinaţia cetăţenilor spre plata impozitelor este redusă. Totodată, deşi, impozitarea este un factor important pentru activitatea economică, determinantul fundamental ţine de calitatea instituţiilor. Astfel, politicile financiare stimulatorii, cum ar fi reducerea impozitelor, pot avea anumite efecte pozitive, însă pe termen lung impactul asupra atractivităţii investiţionale va fi redus, dacă instituţiile vor rămâne ineficiente. În acest sens, pentru a influenţa semnificativ dinamica economică, pe lângă reformele orientate spre îmbunătăţirea mediului de afaceri sunt imperative şi schimbările ce ar asigura buna funcţionare a statului, cum ar fi: combaterea corupţiei, reformarea justiţiei, consolidarea instituţiilor publice.

O altă iniţiativă cu riscuri este programul “Prima Casă” care, potrivit autorilor iniţiativei, are drept scop asigurarea cu locuinţe a familiilor tinere. Deşi iniţial condiţiile de participare erau aceleaşi pentru toţi, la scurt timp au fost incluse anumite facilităţi pentru angajaţii din sfera bugetară şi pentru familiile cu mulţi copii. Astfel, „Prima Casă 2” oferă compensaţii de 50% la plăţile aferente creditului pentru persoanele aflate în funcţii publice/bugetare, în timp ce „Prima Casă 3” prevede compensarea plăţilor aferente creditelor contractate de familiile numeroase în proporţie chiar şi de până la 100%, în funcţie de numărul copiilor. În contextul primului sub-program, însuşi statul, utilizând banii publici ai întregii populaţii, crează premise semnificative de discriminare a angajaţilor din celelalte sectoare ale economiei naţionale, care nu vor beneficia de aceleaşi avantaje. Chiar dacă este nevoie de fortificarea mecanismelor de motivare a funcţionarilor publici, acestea trebuie să fie bazate, înainte de toate, pe indicatori de performanţă, astfel încât funcţionarii cu rezultate să fie remuneraţi ca atare.

În acelaşi timp, dacă e să facem abstracţie de accentele social-demografice, compensaţiile pentru „Prima Casă 3” au un efect real limitat, în condiţiile în care o bună parte din familiile vulnerabile, prin definiţie, nu au capacitatea de a se conforma cerinţelor de eligibilitate stabilite, iar orice încercare de a creşte artificial bonitatea unor clienţi, poate conduce, în timp, la supra-îndatorarea acestora. În aceste condiţii, problemele sociale, oricât de stringente ar fi, trebuie soluţionate prin intermediul sistemului de protecţie socială şi nicidecum prin intermediul sistemul bancar.

“Programele guvernamentale ce pun în joc garanţii ale statului trebuie atent monitorizate şi calibrate. Astfel, pentru dezvoltarea sustenabilă a programului „Prima Casă”, o serie de reforme ce ţintesc apariţia banilor lungi în economie necesită a fi demarate. Aici e vorba de acţiuni ce ar impulsiona dezvoltarea atât a pieţei de capital, cât şi a sistemului multipilon de pensii, or în situaţia actuală, creditele imobiliare ar putea absorbi rapid puţinele resurse pe termen lung existente la moment în bănci”, au conchis analiştii de la Expert Grup.

Victor Ursu