Programul are drept scop dezvoltarea și consolidarea bunelor practici de participare cetățenească în procesul de dezvoltare durabilă a localităților prin promovarea identității locale și valorificarea tradițiilor meșteșugărești specifice fiecărei localități.
Beneficiari de granturi pot fi organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, instituţii publice. În funcţie de anumite condiţii, beneficiarii pot aplica pentru granturi de 7 şi 20 de mii de lei, cu o contribuţie de 25% şi, respectiv, 35% din suma solicitată.
Granturile vor fi acordate pentru implementarea proiectelor comunitare inovative în domeniile: meșteșuguri populare, odihnă și recreere, sport, care vor cuprinde activități de mobilizare și participare civică la soluționarea problemelor comunității locale, desfăşurate cu implicarea unui număr mare de cetățeni și informarea publicului larg despre implementarea lor.
Programul de Granturi Mici „Comunități puternice cu valori și tradiții autentice” (ediția a II-a) este susținut financiar de Primăria și Consiliul municipal Ungheni, Consiliul raional Ungheni și Fondul pentru Tineri din Ungheni care își desfășoară activitatea sub egida Fundaţiei Comunitare Ungheni.