Agenţii economici îşi pot iniţia afaceri chiar pe teritoriul închisorilor, unde există suficientă forţă de muncă şi sunt oferite spaţii spre închiriere. Potrivit datelor Departamentului Instituiilor Penitenciare, peste 6 mii de persoane, dintre cele 8 mii întemniţate în prezent, sunt în stare să lucreze.
La puşcăria de femei de la Rusca, deja de 25 de ani, funcţionează un atelier de croitorie. În jur de 100 de deţinute confecţionează uniforme pentru forţele de ordine.
"Sunt foarte multe doritoare de a munci. Mai întâi, administraţia oferă cursuri de stagiere, care durează o lună. După aceasta, deţinutele devin croitorese", a spus Larisa, deţinută.
Svetlana lucrează aici din anul 2009. Salariul este de 2000 de lei, iar trei zile de muncă îi scurtează pedeapsa cu o zi.
"Nu stai să-ţi pierzi timpul, salariul, zile privelegiate care le acumulăm la sfârşit de lună. Şi trece timpul", a zis Svetlana, deţinută.
În fiecare zi, o angajată poate să confecţioneze câte două uniforme.
"Este la noi secţia de croire, unde totul se croieşte. Se aduce la noi toate detaliile croite, se repartizează pentru toţi, şi începe procesul", a spus Tatiana, deţinută.
"Noi ne conformăm după legislaţia în vigoare şi noi achităm salariile exact cum se achită la civil. Avantajele ar fi că forţele de muncă sunt permanente", a declarat Sergiu Balan, directorul croitoriei pe lângă penitenciarul Rusca.
În cele 17 penitenciare din ţară funcţionează în prezent 63 de întreprinderi - 55 private şi 8 de stat. Antreprenorii sunt tot mai interesaţi de această posibilitate de a-şi extinde afacerile.
"Noi suntem gata să le oferim tehnologii, maşini tehnologice, să-i învăţăm, să-i instruim. Şi să le plătim costul unui minut aşa cum se plăteşte în ţară", a spus Alexandra Can, antreprenoare.
Pentru atragerea investiţiilor, reprezentanţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare vor să propună modificarea legislaţiei, ca spaţiile spre închiriere să fie oferite gratuit.
"Ne propunem, în legea nouă, cu privire la administraţia penitenciarelor, să venim cu o iniţiativă în aces sens să nu mai achite o astfel de taxă, o astfel de chirie pentru spaţiu", a zis Iuliana Moga, şef adjunct de direcţie DIP.
Potrivit Departamentului Instituţiilor penitenciare, în prezent în jur de 1000 de deţinuţi sunt angajaţi în câmpul muncii.
publika.md
Duminică, 17 Decembrie 2017 17:24
Locuri de muncă după gratii. Agenţii economici îşi pot iniţia afaceri pe teritoriul închisorilor
Publicat în
Business Noutăţi