Peste 77 mii lei va achita în bugetul de stat întreprinderea „BUELO" S.R.L.. Aceasta este acuzată că a încălcat legislația concurențială prin copierea ilegală parțială a ambalajului produsului bastonașe din porumb „CRISTINUȚA", „CRISTINEL" pentru produsele „SĂNDUȚA", „SĂNDEL" și plasarea acestora pe piață.
Plângerea a parvenit la Consiliul Concurenței la mijlocul lunii octombrie 2016 din partea întreprinderii „Savex-Prim” SRL, companie care produce bastonașele „Cristinuța” și Cristinel”.
Potrivit CC, modelul și desenele produselor „Cristinuța” și „Cristinel” sunt întregistrate la Agenția de Stat pentru Proprietate intelectuală.Compania „Sevex-Prim” susține că a încercat să tranșeze situația pe cale amiabilă cu „Buelo” SRL, expediind două somații în acest sens, la începutul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie 2016, în care a solicitat încetarea producerii și comercializării produselor cu ambalajele sus menționate, dar și să le retragă de pe piață.Prin scrisoarea de răspuns, „Buelo” SRL a recunoscut că sunt unele elemente comune în ambalajele produselor celor două companii, de aceea, întreprinderea s-a angajat să întreprindă acțiuni imediate pentru a exclude elementele pasibile de a crea confuzii.Totuși, „Sevex-Prim” susține a depistat că produsele au continuat a fi fabricate și plasate pe piață, adresându-se Consiliului Concurenței.De asemenea, la un an distanță, la data de 12 septembrie 2017, la depozitul „Buelo” SRL au fost găsite 2400 de cutii din carton „Sănduța” și 2400 de cutii din carton „Săndel”, cu același ambalaj.Astfel, Consiliul Concurenței a decis să aplice companiei „Buelo” SRL o amendă de peste 77.000 de lei. Suma amenzii se va achita la bugetul de stat în termen de 60 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.