„O comunitate de moldoveni există pe Wall-Street”, susține omul de afaceri Vadim Brînzan. Declarații în acest sens a făcut în cadrul unui Workshop găzduit de Angry Business.
Potrivit acestuia, el, alături de alți cunoscuți ai lui, fac parte din prima generație:
„Noi, probabil, facem parte din prima generație care a ajuns acolo. Când spun noi, mă refer la mine, la Anatol Vizitiu care a făcut IMT și acum este acum este senior mananging director la Morgan Stanley (potrivit profilului linkedin.com al lui Anatol Vizitiu, acesta este vice președinte la Morgan Stanley), Sergiu Cecoltan (potrivit linkedin.com Senior Business Leader / Vice President, Corporate Development la MasterCard), care a făcut Harvadrul patru ani după mine și cu care am învățat împreună la fizică, după aia a lucrat la Bank of America, a plecat de acolo și acum este Senior Executive la Master Card.”
Anatol Vizitiu
Sergiu Cecoltan
„Mai sunt și alții, care au venit la ani după noi și care acum lucrează în companii mari, dar la nivel mediu”, susține Brînzan. Aproximativ 30 de persoane.
Potrivit acestuia, ei se întâlnesc cu regularitate la New York, pleacă la New Jersey, la restaurantul moldovenesc din Brooklin.
Vadim Brînzan, fost candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei este în prezent, potrivit profilului linkedin.com, Founder & Managing Partner al Logos Advisors, LLC.
Sursă: bani.md
Joi, 29 Septembrie 2016 04:57
Moldovenii de pe Wall-Street
Publicat în
Business Noutăţi