Miercuri, 22 Aprilie 2015 06:23

Vernisajul Vinului „Buchet de primăvară”. Află ce au pregătit organizatorii și nu rata ultimele bilete la eveniment

VV2015Cele mai selecte vinuri autohtone vor fi prezentate la cea de a VIII-a ediţie a Vernisajului Vinului, joi 23 aprilie începând cu ora 18.00. În miez de primăvară, la Palatul Republicii pasionaţii sunt aşteptaţi să guste din „Buchetul de Primăvară” cu peste 200 de vinuri autohtone de sezon, soiuri tinere, speciale sau de rezervă. Simbolul Vernisajului este floarea de cireș, care semnifică prospețimea și nuanțele fine ale vinurilor vedete ale serii – rose, albe și spumante. Tonul muzical al serii va fi de dat de membrii trupei Angry Band. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vin și partenerul strategic, proiectul USAID Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor II ( CEED II ).


Dumitru Munteanu, director ONVV: „Oaspeţii vor avea parte pe toată durata serii de momente remarcabile. La această ediţie va participa un număr record de companii vinicole, peste 30.  Am vândut deja un număr mare de bilete și sperăm să avem mai mulți oaspeți de aceasta dată, mai ales că am rezervat sala mare a Palatului Republicii. Acest fapt ne bucură, întrucât demonstrează că ne putem atinge scopul – crearea unei platforme de comunicare între vinificatori şi consumatorul direct, dar şi promovarea consumului moderat de vin de calitate.”


Peste 50 de vinuri vor fi prezentate în premieră la eveniment, fiind lansate pe piață în cadrul Vernisajului, aceasta devenind o tradiție a producătorilor . Vinul care va acumula cele mai multe din voturile participanților va primi din partea ONVV tradiționalul premiu „Vernisajul în Alb” și „Vernisajul in Rosé”. Şi pentru cei care şi-au achiziţionat bilete organizatorii au pregătit surprize. Ei vor deveni în mod automat participanți ai unei tombole cu 10 premii – vinuri autohtone de calitate.


De asemenea, în cadrul Vernisajului câștigătorii concursurilor organizate pe pagina de Facebook a evenimentului își vor putea lua premiile - seturi de vinuri de calitate.


În vederea promovării consumului moderat de vinuri de calitate, organizatorii au inclus în program masterclass-uri cu somelieri celebri, în cadrul cărora participanții vor primi sugestii de la profesioniști și ghiduri de inițiere în arta vinului. Toți vizitatori vor primi în dar pahare cu logo-ul „Wine of Moldova”, perfecte pentru a savura corect gustul și aroma celor mai selecte vinuri ale Moldovei.
Oaspetele de onoare al evenimentului, Cătălin Păduraru, renumit degustător și sommelier din România, îi va ajuta pe participanţi să devină adevăraţi cunoscători ai vinurilor de calitate şi să facă alegerea potrivită pentru orice ocazie. Masterclass-ul susţinut de expertul român va avea loc la ora 17:00, cu oră înainte de începerea Vernisajului, la Palatul Republicii. Costul unui bilet pentru masterclass este de 50 de lei şi poate fi procurat împreună cu cele pentru eveniment.


Pentru vizitatorii pasionaţi de arta fotografică organizatorii au pregătit un masterclass dedicat instagramerilor – „Wine photography” sau „cum să imortalizezi vinul în imagini reuşite”.


Vernisajul Vinului „Buchet de primăvară” va avea loc pe 23 aprilie, ora 18:00, la Palatul Republicii. Amatorii vinului de calitate mai au şansa să îşi procure bilete pe iticket.md sau la partenerii evenimentului:


IdealWine – wine shop & tasting bar I – Hotel Codru, str. 31 August 1989, nr. 127
Vinurile Moldovei – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 126
Wine.md – str. A. Pușkin, 15
Carpe Diem, Wine Shop & Bar – str. Columna, 136, 3A.


Preţul unui bilet este de 200 de lei. Cei care vor procura mai mult de 10 bilete într-o achiziție vor beneficia de o reducere de 10%.