Duminică, 18 Ianuarie 2015 06:26

Facilități la credite oferite de programul Compact pentru producătorii agricoli, care nu dispun de gaj

millenium logoDe la finele lunii februarie 2015 fermieri, aflați în zona sistemelor de irigare, reabilitate în cadrul programului Compact, finanțat de guvernul SUA prin Corporația ”Provocările Mileniului”, vor avea posibilitate să procure echipamente de irigare în leasing. Modelul de procurare va fi cel aplicat în cunoscutul proiect 2KR.

”În acest scop, au fost rezervate 2 mil. dolari SUA”, – a menționat într-un interviu directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova Valentina Badrajan.

Potrivit afirmațiilor ei, portofoliul de credite, debursat în decursul perioadei 2011-2014 a fost de peste 9 mil. dolari.

În patru ani au fost oferite 52 de împrumuturi, circa 75 la sută din aceste mijloace au fost utilizate pentru crearea capacităților frigorifice.

Acestea s-au majorat cu 29 mii tone. Din anul trecut am extins aria de utilizare resurselor creditare, inclusiv pentru construcția de sere și procurarea echipamentelor de irigare. Și va fi foarte bine dacă din luna februarie a anului curent posibilitatea de a procura echipamente de irigare o vor avea și fermierii mai mici, care nu dispun de gaj. Leasingul este o soluție, — a specificat ea.

Valentina Badrajan a mai spus că, în prezent se depun eforturi pentru a informa fermierii, micii producători despre posibilitatea de procurare a echipamentelor în leasing din zona sistemelor de irigare reabilitate. Acestea sunt funcționale, asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare oferă servicii, tarifele fiind stabilite de membrii asociațiilor.

Procurarea echipamentelor de irigare, inclusiv în leasing, se desfășoară în cadrul programului de creditare pentru infrastructura post-recoltare prevăzut de componenta Compact.

”Tranziţia la agricultura performantă”. Valoarea acestuia este de 12 mil. dolari. Împrumuturile sunt oferite pentru post-recoltare și anume construcția depozitelor frigorifice, a terenurilor aferente acestora, procurarea echipamentului pentru prelucrarea și sortarea fructelor, legumelor si strugurilor, precum și a echipamentului de laborator pentru controlul calităţii.

De asemenea pentru, procurarea camioanelor, remorcilor pentru transportarea produselor agroalimentare pe piețele locale sau externe. Creditele sînt acordate prin intermediul băncilor locale.

Programul Compact, care mai are o componentă – reabilitarea drumurilor se implementează în Moldova în perioada 2010 – 2015. În sprijinul acestuia Corporația SUA Provocările Mileniului a oferit Moldovei un grant în sumă de 262 mil. dolari.

http://monitorul.fisc.md/