Republica Moldova a semnat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) Acordul de Împrumut privind al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, în valoare de 92 de milioane de euro, comunică mybusiness.md.
Proiectul prevede optimizarea procesului de generare a energiei termice și electrice, contribuind astfel, la îmbunătățirea productivității și securității aprovizionării cu energie electrică și termică a consumatorilor din municipiul Chișinău. De asemenea, Proiectul urmărește majorarea eficienței procesului de cogenerare, prin instalarea echipamentelor noi de producere a energiei, dezvoltarea durabilă a întreprinderii Termoelectrica, precum și efectuarea unor investiții pilot de eficiență energetică în clădiri publice și rezidențiale.
Proiectul urmează a fi finalizat la 31 decembrie 2025, iar realizarea acestuia răspunde obiectivelor Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2030.
Unitatea de implementare a Proiectului este Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE).
Vineri, 02 Octombrie 2020 06:05
Sistemul termoelectric din Chișinău va fi eficientizat în cadrul unui proiect în valoare de 92 milioane de euro
Publicat în
Business Noutăţi