Miercuri, 26 August 2020 05:46

O perioadă de autoizolare mai scurtă, preparate noi și testare obligatorie pentru mai multe categorii de pacienți. Noile modificări în Protocolul provizoriu COVID-19

dd77311d27498305dda50d620d02aeacPerioada de autoizolare după infectarea cu coronavirusul de tip nou va scădea de la 14 zile la 10 zile. Specialiștii în Sănătate au prezentat noile modificări în Protocolul provizoriu de gestionare a pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit documentului, persoanele asimptomatice vor fi excluse din izolare după 10 zile de la primirea testului pozitiv, fără necesitatea efectuării unui test repetat, persoanele cu simptome medii vor fi excluse de obligativitatea de a se autoizola după 13 de la data apariției simtpomelor, iar pacienții cu simptome de COVID-19 poate fi externat după 17 zile de la debutul simptomelor.

„Conform datelor cercetătorilor internaționali, o persoană care are un test pozitiv după vindecare, poate să nu reprezinte un pericol deoarece virusul este mort. Astfel, pentru persoanele infectate, în a noua zi virusul nu mai este viabil. Totodată, aceleași studii efectuate asupra pacienților deja sănătoși, constată că după 10 zile pacientul nu mai prezintă pericol pentru cei din jur”, a declarat președinta Comisiei specializate în epidemiologie, Angela Paraschiv.

Astfel a fost posibilă actualizarea criteriilor de externare și excludere a tratamentului la domiciliu. Respectiv, pacienții cu forme grave continuă să fie contagioși pentru o perioadă mai îndelungată și ei vor fi externați în baza însănătoșirii clinice. Totodată, se menține testarea la externare pentru toți copiii internați cu pneumonii și pentru toți copiii cu vârsta mai mică de șapte ani.

„Pacienții fiind externați, unii manifestă unele simptome post-internare, fiind deja în condiții de ambulator. În cazul persistenței manifestărilor clinice, pacientul poate continua tratamentul de recuperare la domiciliu, fără a sta în izolare, fiind supravegheat de medicul de familie”, a declarat doctorul habilitat, Ghenadie Curocichin.

Specialistul subliniază că la protocol au mai parvenit unele schimbări: suplimentar vor fi supuși testării obligatorii pacienții care necesită internare în spital, chiar dacă nu manifestă simptome de COVID-19:

„Aici vor fi incluse următoarele categorii: cei cu diagnostic oncologic, cei care vin la radioterapie, chimioterapie sau se internează pentru intervenții chirurgicale. Pacienții cu boli de sistem, boli autoimune care necesită internare. Ei vor fi testați cu 48 de ore înainte de internare. De asemenea, pacienții care suportă infecția HIV sau SIDA sau tuberculoză la fel vor fi testați cu 48 de ore înainte de a fi internați. Pacienții înainte de procedura de transplant vor fi testați în condiții de spital”, susține Curocichin.

În actuala versiune a protocolului au fost extinse categoriile de pacienți care pot fi plasați la tratament la domiciliu. Este vorba despre persoanele cu vârstă până la 65 de ani și copiii mai mari de șapte ani.

Doctorul habilitat Tiberiu Holban a adăugat că la capitolul tratament, în urma analizei OMS, preparatele utilizate până în prezent au fost excluse din tratament pentru că au fost catalogate ca puțin eficiente.

„Tot în urma acestor recomandări am lăsat în protocolul clinic două preparate antivirale. Cheia succesului în tratament este în interacțiunea eficientă între diferite domenii ale sectorului medical. Persoanele suspecte de COVID sunt îndemnate să nu recurgă la auto-tratament și să nu administreze la preparate cu eficiență îndoielnică”, a mai spus medicul.

Reamintim că bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 33.828 cazuri. 945 de persoane au decedat, iar 23.570 persoane au fost tratate de COVID-19.

agora.md