Luni, 25 Mai 2020 18:27

În Moldova va fi introdusă monitorizarea calității laptelui crud, în conformitate cu parametrii UE

молоко молдоваÎn acest scop, vor fi alocați aproape 5,3 milioane de lei.

Aceasta prevede planul de acțiuni pentru obținerea accesului pe piața UE a produselor lactate din Moldova, aprobat printr-un ordin comun al Ministerului Agriculturii și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Acest document conține un set de măsuri care are drept scop corespunderea poduselor lactate moldovenești cu cerințele europene: introducerea unui cadru de reglementare, restabilirea și implementarea unui sistem de control al calității laptelui crud, introducerea standardelor europene în laboratoarele speciale. Vor fi identificate întreprinderile de procesare a laptelui interesate să exporte produse lactate în UE, care vor fi supuse unui audit și consultărilor. Se planifică îmbunătățirea sistemului de asistență medicală veterinară, precum și revizuirea programului național pentru reutilizarea deșeurilor aplicabile sectorului lactatelor. Măsurile de mai sus vor fi implementate atât din mijloace financiare bugetare, cât și din resursele financiare ale donatorilor, companiilor de consultanță, agenților economici.

De remarcat că pentru implementarea programului de monitorizare a calității laptelui crud, în conformitate cu parametrii UE, vor fi necesari aproximativ 5,28 milioane de lei; 2,5 milioane lei pentru acreditarea laboratorului de supraveghere a bolilor vitelor cornute mari și 1,67 milioane lei pentru echipamentul tehnic al acestora; 300 mii lei pentru crearea unui sistem logistic, inclusiv un mecanism de colectare, transportare și primire de mostre de către laboratoarele acreditate, 10 mii lei pentru instruirea producătorilor de lapte și șefilor punctelor de colectare a laptelui etc. 

InfoMarket