Un avocat din capitală a ajuns în izolatorul CNA, după ce ar fi pretins 14.000 de euro, de la clienta sa pentru a-i soluţiona dosarul în instanţa de judecată.
Potrivit denunţătoarei, acesta i-ar fi promis că o poate ajuta să scape de răspundere penală într-un dosar în care aceasta era cercetată pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Mai exact, avocatul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Judecătoriei Hânceşti, unde era pe rol cauza în care figura femeia şi complicea sa, dar şi asupra unor persoane publice din Procuratura şi Inspectoratul de Poliţie Ialoveni - instituţii care au gestionat dosarul. Pentru serviciile de intermediere, avocatul ar fi cerut 14 000 de euro, bani pe care i-ar fi primit în tranşe - 5000 de euro, 4000 de euro şi alte 5000 de euro.
În urma percheziţiilor, efectuate astăzi de procurori şi ofiţerii CNA la domiciliul şi autoturismul avocatului, acesta a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. El este cercetat penal pentru trafic de influenţă şi riscă până la 6 ani de detenţie.
Acesta este primul avocat reţinut de CNA în anul 2020. În 2019, 18 avocaţi au fost cercetaţi pentru fapte de corupere de către CNA.
Marți, 28 Ianuarie 2020 16:19
Un avocat din capitală, reţinut pentru o mită de 14 mii de euro
Publicat în
Business Noutăţi