Marți, 28 Ianuarie 2020 15:24

A făcut din Bardar o mică Olandă, iar acum vrea să renunțe la afacere

891fc933ab30c1ef04df2d1c1c73009bDupă ce a făcut din Bardar o mică Olandă, unul dintre cei mai cunoscuți florari de la noi, care crește narciși și lalele, vrea să renunțe la afacere. Și asta pentru că profitul este tot mai mic, din cauza că s-au scumpit carburanții, iar florile din străinătate sunt mai ieftine. În ultima perioadă, în jur de o sută de proprietari de flori s-au despărțit de afacerile mirositoare.

Familia Luchița, din Bardar, crește flori de vreo 20 de ani. Acum însă, pentru prima dată, s-a gândit să renunțe la afacere, pentru că ar aduce mai mult pagube decât profit. Ca să aibă flori primăvara devreme, oamenii trebuie să mențină în seri temperaturi mai mari decât afară, iar asta înseamnă cheltuieli duble la gaz, cărbune și apă. Acum o săptămână, au apărut primii narciși și abia răsar lalelele.

„Printre producători, narcisa este considerată cea mai ieftină floare. Profitul de la una singură ajunge la cel mult un leu, iar cumpărătorul o poate avea doar cu cinci lei”.

Și clienții îi trec tot mai rar pragul. Respectiv, banii pe care îi obține nu-i nici măcar pentru a planta bulbi noi.

„Oamenii încearcă să economisească, să cheltuie doar atât cât este necesar. Buchetele chiar și pentru cele mai frumoase amante oricum au devenit mai mici”, spune Gheorghe Luchița, proprietarul unei sere cu flori.

Vrea să renunțe la afacere și din cauza hiperconcurenței cu fermierii din străinătate. Bărbatul spune că atunci când taxele de import erau mai ridicate, pe piețele moldovenească ajungeau mai puține flori din străinătate. Acum însă, plantele olandeze sau poloneze, au invadat tarabele de la noi, fiind și mai ieftine.

„Are rezerve de gaz natural proprii, pe care le obține cu un preț foarte avantajos. Fermierii practic nu au cheltuieli de încălzire iarna”, mai menționează Luchița.

Atunci când Bardarul a început să semene cu o mică Olandă, crescătorii de flori locuiau pe o stradă specială, numită strada Lalelor. Aici își duceau traiul peste 40 de familii, acum însă au rămas doar două. Și domnul Nicolae era unul dintre cei mai faimoși crescători de flori din Bardar. Avea lanuri imense de lalele. Singurele dovezi despre afacerea de cândva sunt doar aceste fotografii, făcute în urmă cu 10 ani. Acum a rămas cu o singură seră, iar ca să supraviețuiască s-a angajat ca electrician.

„Au fost plantate cândva în fața lui Ștefan cel Mare, Parlament și iată, la Președinție”, a spus Nicolae Popa, proprietarul unei sere cu flori.

Iar Lidia Vulpe, și ea proprietara unor sere de flori, crede că acest gen de afaceri riscă să dispară în Republica Moldova pentru că tinerii nu o văd ca pe o sursă de venit.

„Tinerii deja își au activitatea lor. -Copiii nu vă ajută? -Asta și spun. Copiii în glodul nostru nu vor să lucreze”, povestește Lidia Vulpe.

În urmă cu cinci ani, autoritățile din Bardar se lăudau cu plantația imensă de lalele, cea mai mare din țară, care livra în jur de un milion de flori anual. Acum, această plantație, practic, nu mai există. Iar suprafața terenului nu a mai fost estimată pentru pentru că s-a micșorat considerabil. Vânzătorii de flori recunosc că nu prea preferă lalelele moldovenești pentru că sunt mai pretențioase.

„Sunt soiuri olandeze. Toate absolut, rezistența lor e mult mai mare, adică mai bine se păstrează, plus la toate nu au miros. Sunt hibrizi”, spune o femeie.

Oamenii din Bardar spun că, în ultimul timp, în jur de o sută de familii ar fi renunțat la afacerile cu flori. Am încercat să obținem un comentariu despre acest fenomen de la Ministerul Economiei. După câteva zile de așteptare, nu am primit niciun răspuns.

tv8.md