Marți, 31 Decembrie 2019 06:06

Deschiderea unei școli de aviație în Moldova e un proiect real, șeful „Moldaeroservice”

1070588 5e09c2b521645În Republica Moldova, nu au mai fost pregătiți specialiști în domeniul aviației civile de aproximativ 20 de ani. Costurile pentru a pregăti un pilot peste hotare se ridică la 70 de mii de euro. Deschiderea unei școli de aviație în Moldova este un proiect real, care poate fi realizat deja anul viitor, iar în acest sens este nevoie de sprijinul Guvernului, fiind necesare investiții de circa 340 de mii de euro.

Solicitat de IPN, administratorul întreprinderii de stat „Moldaeroservice”, Viorel Catană, a declarat că, pe timpul sovietic, a existat un centru aeronautic de instruire, care era amplasat pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău. Acolo erau pregătiți atât specialiști în domeniul tehnic, cât și în domeniul navigant. Anual acest centru era absolvit de 80-100 de specialiști. Dar de mulți ani centrul nu mai funcționează. Acesta avea în gestiune un avion Diamond 42 și un simulator, care au fost transferate de către Agenția pentru Proprietăți Publice, la bilanțul întreprinderii de stat „Moldaeroservice”.

Viorel Catană a menționat că, în aprilie anul curent, a fost elaborat un studiu de fezabilitate cu privire la crearea școlii de aviație. Avionul și simulatorul din dotare nu sunt funcționale, pentru că ani de zile nu au fost utilizate. Acestea au nevoie de renovare, iar ca urmare să fie utilizate în scop de instruire. De asemenea, au fost pregătite cu forțe proprii machete funcționale de elicopter, machete de motoare, reductoare, scheme, pancarte, material didactic. Viorel Catană crede că studiile teoretice ar putea fi făcute la Chișinău, pe teritoriul Aeroportului este o clădire care în acest moment nu este utilizată. Iar pentru studiile practice ar putea fi organizate la Aeroportului Bălți-Leadoveni, care este un aeroport liber, nu sunt rute regulate, nu sunt pasageri.

Investițiile necesare sunt estimate la circa 340 de mii de euro și, pe lângă reparația avionului și a simulatorului, această sumă ar include dotarea sediului pentru studiile teoretice, precum și pentru reparația angarului, edificat acum 40 de ani, dar care este necesar pentru parcarea avionului Diamond.

Existența unei școli de aviație ar permite pregătirea specialiștilor pentru aviația națională civilă: piloți de avion, piloți de elicopter și tehnicieni. De asemenea, existența unei școli de aviație ar permite atragerea studenților și din afara țării, în condițiile în care în țările din regiune aceste studii sunt costisitoare.

Viorel Catană spune că în prezent în Moldova există două școli private care pregătesc piloți de categoria PPL – piloți particulari, care zboară pe avioane mici. Or, o școală de aviație națională, pe care și-o propun să o lanseze cu sprijinul statului, urmează să pregătească de categoriile ATPL, CPL, care să poată zbura pe Boeing, Airbus, elicoptere comerciale.

ipn.md