Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a lansat campania de informare a conducătorilor auto cu privire la condiţiile de aplicare a procedurii de constatare amiabilă în cazul accidentelor de circulaţie rutieră.
În cadrul campaniei, pe pagina oficială web (www.cnpf.md) este plasat un spot video, în limbile română şi rusă, care explică şoferilor implicaţi în accidente rutiere minore, fără victime şi daune serioase, cum pot încheia o înţelegere amiabilă, evitând astfel amenda contravenţională şi punctele de penalizare.
Campania demarată de CNPF are scopul de a informa publicul cu privire la procedura constatului amiabil, care urmăreşte simplificarea procesului de soluţionare a accidentelor rutiere, astfel încât aceasta să fie înţeleasă mai bine şi să fie utilizată pe scară largă.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului de autovehicul este aplicată din 8 septembrie curent, fiind valabilă pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul R. Moldova, în care au fost implicate doar două autovehicule şi în urma cărora nu sunt vătămări corporale, iar daunele materiale nu depăşesc suma de 10 mii de lei.
În asemenea cazuri, ambii conducători auto implicaţi în accident urmează să semneze formularul „Constatare amiabilă de accident”. Acesta urmează a fi completat doar în cazul în care ambii conducători auto dispun de asigurare de răspundere civilă auto internă (RCA) şi de comun acord este stabilită persoana vinovată de producerea accidentului.
Procedura de constat amiabil este una opţională. În cazul în care, niciunul din şoferi nu-şi recunoaşte vina sau prejudiciul material depăşeşte suma de 10 mii lei, accidentul urmează să fie documentat de către organele de poliţie.
Formularul de constatare amiabilă este eliberat la cerere de către compania de asigurări unde a fost procurată poliţa RCA.
Spotul video poate fi vizualizat aici: https://www.cnpf.md/ro/educatia-financiara-6402.html