Luni, 04 Noiembrie 2019 16:56

În octombrie 2019, SFS a început verificarea persoanelor fizice sub aspectul corectitudinii onorării obligației de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru anii 2015 – 2018

nalogiServiciul Fiscal de Stat a anunţat printr-un comunicat de presă că, la baza identificării persoanelor fizice a stat unul din trei criterii. Astfel, au fost inițiate acțiuni de verificare a persoanelor care nu au prezentat Declarația CET15/CET18, având obligația privind achitarea impozitului pe venit; persoanelor care au utilizat eronat scutirile; persoanelor care nu au declarat sau au depus declaraţia incompletă a veniturilor obținute (se determină în baza datelor disponibile de Serviciul Fiscal de Stat).

În rezultat, 14,7 mii de cetăţeni au primit scrisori de conformare, prin care sunt invitaţi la sediul Direcției deservire fiscală din aria de administrare cu solicitarea de prezentare a documentelor disponibile cu privire la suma venitului obținut și impozitul pe venit achitat. În cadrul vizitelor, funcționarii fiscali anunță contribuabilii despre circumstanțele ce au stat la baza remiterii scrisorii de conformare și asigură determinarea corectă a obligației fiscale.

La moment, circa 3900 de persoane s-au prezentat la sediul Direcțiilor SFS. În majoritatea cazurilor s-a confirmat faptul onorării incorecte a obligațiilor fiscale la capitolul impozitul pe venit. În funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte, contribuabilii sunt îndemnați să prezinte declarația privind impozitul pe venit, să depună declarație corectată și să achite la buget suma obligației calculate suplimentar.

InfoMarket