Luni, 09 Septembrie 2019 17:26

Autoritățile R. Moldova ar fi cerut ajutorul celor elvețiene în anchetarea lui Plahotniuc

or 461141Autoritățile Republicii Moldova ar fi transmis autorităților elvețiene o solicitare de asistență juridică în legătură cu anchetarea fostului președinte al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, scrie swissinfo.ch. 

Oficiul Federal al Justiției (FOJ) din Elveția a recepționat cererea pe 26 august curent, potrivit săptămânalului NZZ am Sonntag și agenției de știri elvețiene SDA-Keystone.

Potrivit sursei citate, cererea a fost recepționată de Oficiul Federal al Justiții (FOJ), pe 26 august, și transmisă Parchetului public din Zurich, principalul centru financiar al Elveției.

FOJ nu a oferit detalii despre cerere. Cu toate acestea, potrivit ziarului de limbă germană, nu se poate exclude că Procuratura Republicii Moldova ar solicita ca fondurile lui Plahotniuc depuse la băncile din Zurich să fie înghețate.

Contactat de redacție, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat că verifică dacă a fost transmisă o astfel de cerere autorităților elvețiene.

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, a declarat anterior că la MAI a fost inițiată o anchetă penală în privința fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

Anterior Ministerul Afacerilor Internele (MAI) al Republicii Moldova a intrat în posesia unor scrisori parvenite din partea autorităților elvețiene. Potrivit acestora, autoritățile moldovenești urmau să confirme că au primit informații ce indicau că există suspiciunii de spălare de bani pe numele lui Vladimir Plahotniuc, termenul limită fiind 21 iunie curent.

tv8.md