Vineri, 15 Noiembrie 2013 11:11

O nouă tranșă de finanțare a întreprinderilor producătoare din contul Grantului japonez a fost lansată

14.11.2013, Chișinău – Un nou apel pentru finanțarea procurării utilajelor din contul fondurilor partenere ale Grantului japonez a fost lansat de Ministerul Economiei, o decizie în acest sens fiind adoptată în ședința Consiliului de administrare a programului, prezidată astăzi de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

Agenții economici vor putea depune dosarele pentru finanțare la unitatea de implementare în perioada 18 noiembrie – 20 decembrie 2013.

Programul este destinat facilitării procurării de către subiecţii sectorului întreprinderilor mici si mijlocii a unui vast sortiment de echipament de producere. Echipamentul procurat în cadrul Programului se oferă beneficiarilor, selectaţi în urma concursului, în regim de leasing pe o perioada de un an (fără gaj). Dobânda de leasing este la cota zero. Mai multe detalii privind programul de finanțare pot fi gasite pe www.jnpga.md.

Beneficiarii acceptaţi pentru finanţare în cadrul Programului au obligaţia sa achite în acest interval de timp 60% din preţul echipamentului, 40% constituind Grantul din partea Guvernului Republicii Moldova în cazul în care toate plăţile au fost achitate în termenii stabiliţi, iar echipamentul a fost instalat şi pus în funcţiune, conform condiţiilor de leasing încheiate.

În cadrul Programului se achiziţionează doar echipament nou de import, livrările fiind scutite de TVA. Până în prezent, din contul mijloacelor de Grant în valoare de 1,3 mlrd. JPY şi din contul Fondurilor Partenere a Grantului în valoare de 131 mln. lei a fost oferită finanţare pentru procurările de echipament în regim de leasing la 171 de agenţi economici. Valoarea totală a utilajului transmis beneficiarilor este de 239 milioane lei, iar valoarea componentei de grant acordată acestora – 81 milioane lei.

Serviciul de Informare
şi Comunicare cu Mass-media
al Ministerului Economiei al RM