„Noi vom proceda invers. Guvernul va insista ca toți cetățenii cu venituri mari să plătească regulat impozitele și ne vom strădui să reducem povara fiscală pentru persoanele vulnerabile”, a spus Sandu.
La rândul său, Atoyan a menționat că „principala problemă pentru politica fiscală a Republicii Moldova este numărul mare de posibilităţi de evaziune fiscală”.
„Prin urmare, Guvernul trebuie să se concentreze în primul rând nu pe creșterea cuantumului, ci pe faptul ca toate categoriile de cetățeni să plătească taxele în mod stabil”, a spus el.
Referindu-se la problema majorării tarifelor de către ANRE, Atoyan a menționat că „Moldova trebuie să urmeze metodologia de profil conform programului FMI, care se bazează pe cele mai bune practici și pe pași consecvenți.
„Acest sistem trebuia introdus la începutul anului, astfel că majorarea tarifului nu ar fi fost un pas atât de dramatic”, a spus el.
Maia Sandu a menţionat că „Guvernul va face tot posibilul pentru ca autoritățile naționale de reglementare să urmeze legea și această metodologie”, spunând că „bătaia de joc asupra consumatorilor neapărat se va opri” și nu vor mai exista favoruri pentru anumiţi actorii de pe piață.