Luna aprilie a fost cea mai bună lună din acest an în materie de vânzări de automobile noi, accentuând creşterea remarcată în primele luni ale acestui an. În total, în primele 4 luni ale anului 2019 au fost vândute 1,971 automobile noi, în creştere cu 7.1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai vândută marcă rămâne a fi, tradiţional, Dacia, cu 451 de automobile vândute în 4 luni, dintre care 107 în aprilie. Două modele cele mai vândute din gama sa au o pondere egală în primele 4 luni – Logan şi Duster au înregistrat ambele câte 180 de unităţi livrate. Dacia are şi o creştere importantă, de peste 22% faţă de vânzările de aceeaşi perioadă din anul trecut.
Pe poziţia a 2-a a clasamentului se situează marca cehă Skoda, cu 237 unităţi vândute în primele 4 luni, cu o uşoară creştere faţă de anul trecut. Vânzările Skoda sunt mult mai echilibrat dispersate între modelele sale – 74 exemplare pentru Octavia, 47 exemplare pentru Kodiaq, 44 exemplare pentru Rapid, 34 exemplare pentru Superb, 15 exemplare pentru Karoq şi 23 exemplare pentru Fabia.
Pe poziţia a 3-a a clasamentului se clasează Hyundai, cu 223 unităţi livrate în primele patru luni. În gama producătorului coreean domină puternic SUV-urile – 116 exemplare pentru Tucson, 39 exemplare pentru Creta, 34 exemplare pentru Santa Fe.
Poziţia a 4-a e ocupată de marca niponă Toyota, cu 172 de exemplare vândute în primele 4 luni. Aici Toyota RAV4 este marele bestseller actual, ei revenindu-i 80 de exemplare în primele 4 luni. În aprilie, din 71 unităţi vândute de Toyota în Moldova, 32 au fost RAV4, atât benzină, cât şi mai ales motorizări hibride. Tradiţional, offroaderele Land Cruiser Prado şi Land Cruiser 200 se vând excelent, iar în ultimele luni şi noua generaţie Toyota Corolla a contribuit semnificativ la cifrele de vânzări, disponibilă şi ea în motorizare hibridă.
Clasamentul primelor patru luni e continuat de KIA (114 unităţi), Suzuki (97 unităţi), Ford (80 unităţi), Renault (80 unităţi), Mercedes-Benz (70 unităţi), Volkswagen (56 unităţi), Volvo (47 unităţi), Land Rover (46 unităţi), Nissan (45 unităţi), BMW (38 unităţi) şi Mazda (35 unităţi), marca niponă încheind lista primelor 15 mărci ale topului. Toate celelalte mărci au vândut mai puţin de 30 unităţi fiecare în primele patru luni.
Modelele electrice. Răsăritul unui apropiat boom.
Chiar dacă SUV-urile – în toate formele lor şi tipurile de propulsie – domină tot mai intens preferinţele moldovenilor, statisticile oficiale ne arată că şi automobilele electrice se află în faţa unei creşteri importante. Dacă anterior vânzările erau de ordinul câtorva unităţi anual, numărul modelelor fiind extrem de limitat, în ultimele luni tot mai multe modele electrice au fost anunţate, iar cele care au ajuns în showroom-uri s-au bucurat de o cerere mult mai mare şi mai promptă decât estimările iniţiale. Astfel, primele vânzări încurajatoare au fost înregistrate atât de pionerul pe piaţa locală Renault ZOE, cât şi de modele mai recent lansate, precum BMW i3 şi Hyundai Ioniq electric. Jaguar I-PACE are deja un număr mare de precomenzi, dar aceste cifre vor fi reflectate în statistică abia în momentul livrărilor, aşteptate în scurt timp. Mai mult ca atât, dacă înainte automobilele electrice noi păreau a fi fezabile mai mult pentru companii, mai nou există vânzări încurajatoare şi cumpărătorilor individuali, iar mulţi dintre ei aleg versiuni foarte echipate, venind foarte informaţi şi avizaţi în showroom-uri pentru alegerea făcută.