Printre reținuți sunt trei inspectori vamali, un șef responsabil de gestionarea bazelor de date ale Serviciului Vamal și doi intermediari.
„Potrivit denunţătorilor, rolul intermediarilor era de a influenţa persoane publice din cadrul Serviciului vamal în vederea modificării informaţiei din bazele de date cu privire la „intrarea” sau „ieşirea” din ţară a automobilelor cu numere străine. Deşi, potrivit legii, maşinile cu numere de înmatriculare străine au dreptul să se afle pe teritoriul Republicii Moldova nu mai mult de 180 de zile, prin intermediul sistemului informaţional se bifa ieşirea autoturismului din ţară, fără ca acesta să părăsească postul vamal. Pe parcursul urmăririi penale, au fost identificate mai multe cazuri de manipulare a sistemului informaţional al Serviciului vamal, pentru fiecare maşină taxa fiind de 400 de euro”, se menționează într-un comunicat al CNA.
În prezent, percheziţiile sunt în desfăşurare la Serviciul vamal (sediul central, Chişinău) şi la postul vamal Sculeni (Ungheni). Pe cazurile descrise au fost pornite cinci cauze penale, conexate într-o procedură, pe faptul comiterii coruperii pasive, traficului de influenţă şi complicităţii la corupere pasivă.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, persoanele publice riscă până la zece ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii, pe un anumit termen, iar intermediarii – până la șase ani de puşcărie şi amenzi.
Procuratura anticorupţie conducere urmărirea penală.