Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC în colaborare cu Microsoft a lansat astăzi oficial primul laborator Internet of Things (IoT Lab) din Moldova, în incinta Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill.
În program au fost înregistrate în total cincisprezece idei de proiecte IoT, dintre care au fost selectate patru echipe finaliste. Acestea din urmă vor beneficia pe parcursul următoarelor șase luni de spațiu de lucru dotat cu echipament tehnic, instruire și expertiză gratuită, dar și suport în lansarea pe piață a produselor pe care le vor dezvolta. Sarcina beneficiarilor programului este să dezvolte prototipurile sistemelor IoT cu care s-au înscris în concurs. Este vorba despre un lacăt inteligent pentru locuințe și oficii, un sistem de monitorizare a coletelor, aplicația pentru o hartă dotată cu senzori ambientali, care va furniza în timp real informații despre mediul înconjurător (temperatură, lumină, umiditate, gaze și chiar prezența umană) și o mică stație meteorologică, care ar putea fi utilizată de către fermieri pentru a spori productivitatea culturilor agricole pe câmpurile deschise și în sere.
Sergey Poplavskiy, reprezentant Microsoft Ucraina, susține că, în general, organizatorii au avut un număr suficient de cereri de înregistrare la primul ciclu de incubator IoT. Iar printre cele mai importante criterii de selectare a finaliștilor a fost relevanța ideii de afaceri pentru piața locală și cea globală. De asemenea, s-au mai luat în calcul capacitatea de înțelegere a pieței și a publicului-țintă, etapa de dezvoltarea a produsului, componența și motivația echipelor participante.
Vlad Drahnea, unul dintre beneficiarii IoT Lab din Moldova, va dezvolta, alături de echipa sa, conceptul unui lacăt neobișnuit, care va putea fi încuiat și descuiat de la distanță, folosind noile tehnologii informaționale și de comunicație, fără a schimba lacătele vechi. ”Odată instalat, utilizatorul va avea posibilitatea să descuie ușa folosindu-și smartphone-ul. Setul vine la pachet cu o aplicație prietenoasă, ideală pentru folosirea în comun a spațiilor locative între prieteni, membrii familiei și chiar clienții hotelurilor. Proprietarul va putea alege timpul exact și perioada pentru care oferă accesul în locuința încuiată cu un asemenea smart lock”, spune Vlad despre proiectul IoT.
IoT sunt tehnologiile care permit conectarea senzorilor și dispozitivelor de control aflate în diferite colțuri ale lumii la o infrastructură centralizată, în scopul monitorizării și administrării resurselor din mediul înconjurător. Conform International Data Corporation (IDC) piața dispozitivelor IoT va crește către 2018 de la $ 1,93 trilioane la $ 4,93 trilioane. Participarea în cadrul primul incubator IoT Lab din Moldova este gratuită.
Luni, 10 Iulie 2017 14:45
Primul incubator IoT Lab din Republica Moldova
Publicat în
Afaceri pe Internet